luni, 11 octombrie 2010

Doua pe ziua de azi

1. Care e treaba cu gardienii din banci? Dau indicatii, iti arata cum tre' sa completezi formularele, iti zic de orar, ba chiar azi am avut unul care mi-a facut copii xerox pentru acte. Sunt platiti in plus? Ce meserie au trecuta pe cartea de munca? Au facut vreo specializare? Maine poimaine ma trezesc ca imi propune vreunul vreun credit cu dobanda mica sau o inlocuieste in pauza pe aia de la ghiseul de Western Union.

2. Prostitutia e de mai multe feluri. La fel si senilitatea. Dar faza de aici intrece orice scarbosenie. Nu ma asteptam la astia doi sa faca asa ceva. Dar deh, daca stau bine si ma gandesc, in ziua de azi orice e posibil.
E greu cand imbatranesti si nu mai ai simtul ridicolului. Iar in cazul de fata nici bun simt.

duminică, 10 octombrie 2010

Hai ca se poate, Romania

In ultima vreme vad tot mai des diverse campanii de sensibilizare a populatiei cu privire la mizeria de pe jos, la cum sa faci un gratar in curatenie, despre cum sa nu scuipi pe jos sau sa faci un picnic fara sa dai pe jos.

Oricat de bine intentionate ar fi aceste campanii, nu pot sa nu remarc inutilitatea lor. Cocalarii tot cocalari o sa ramana, educatia nu se face acum, la douazeci si ceva de ani. Plus ca mi se pare penibil ca pentru o tara sa fie nevoie de astfel de campanii. Pentru ca sunt niste lucruri de bun simt, pe care nici nu ar fi trebuit sa vina cineva sa ni le spuna ca trebuie facute.

joi, 7 octombrie 2010

BRD-ul si mâtele

De cand ma stiu am fost dezastru la economie. Era sa pic bacul din cauza ei, iar la facultate am dat de trei ori acelasi examen la acest curs. Am o aversiune pentru toti termenii bancari fiindca niciodata nu i-am inteles. Nu cunosc ce inseamna card de debit, de cumparaturi si alte prostii. Dar sunt unele lucruri care nu mi se par normale. Ca de exemplu: de ce mi se cer acum 50 de lei pe an pentru "administrare de cont" cand imi fac cardul, cand eu acum vreo doi ani am platit doar 7 lei la o emitere de card? La aceeasi banca.

Si tot la banca cu pricina ma pune sa imi aleg o imagine pentru card. Ii zic "da un card d'ala simplu, albastru, cum aveati inainte nu se poate?" "Aaa, nu nu nu, asta e special ca e pentru nuj ce (alti termeni bancari)".
E un pic cam penal sa stai intr-o banca sa ti se arate imagini cu peisaje si pisicute si catelusi cu maxim de seriozitate, ca si cum ar fi o procedura bancara de maxima importanta. Nu inteleg cine o fi fost cu ideea sau cu cat a crescut numarul de clienti ai bancii de cand se pun poze pe carduri. Personal gasesc stupid sa pierzi timpul (al tau, al celui de la banca si al clientilor din spate) stand si holbandu-te la poze pe care le-ai mai vazut de nuj cate ori ca wallpapere sau screensavere la telefon. De data asta sa ti le pui pe card.

Plus ca nu pricep de ce mi s-a bagat pe gat un card de salariu de 50 de lei, cand acum o saptamana mi-am facut acelasi tip de card cu numai 15 lei.Tot la BRD.

luni, 6 septembrie 2010

Scurta intrebare retorica

Cat ne mai suporta oare Pamantul?

Oare nu s-a saturat de noi? Nu ii vine cateodata sa se scuture puternic, scurt, ca un caine ud dupa ploaie? Sa sarim cu totii din spinarea lui, sa ne pierdem, sa ne dezintegram in Univers?

Nu s-a saturat oare sa ne tolereze pe noi, niste furnici nemernice, lacome, distrugatoare, lipsite de orice bun simt. Am ajuns sa nu ne mai suportam noi intre noi. Ne distrugem reciproc fara remuscari. Noi intre noi si tot ce e in jurul nostru.

Am pierdut definitiv orice urma de moralitate. Ne prostituam zi de zi sufletele, valorile in care alta data credeam. Am pornit cu totii pe un drum gresit si nimenui nu pare sa ii pese.

De ce nu se scutura Pamantul de noi? Nu are nevoie de noi.Nu-l meritam. Nu facem decat sa il distrugem. Avem atata rautate si nepasare in noi incat ii suntem inutili, ba chiar foarte daunatori.

Suntem in stare de atatea stricaciuni si de nimic bun.

Nu vad nicio alta solutie pentru celebrul cliseu de "o lume mai buna".

Sa vina naibii apocalipsa aia odata sa ne rada si sa o luam iar de la zero. Cu Adam si Eva. Sau cu maimute.

marți, 31 august 2010

vineri, 27 august 2010

De pe la noi

Nimic nu ma amuza mai tare ca discutiile romanilor postate sub clipuri, poze, articole si orice altceva. Pentru ca romanului ii place sa comenteze. Cateodata mult si prost. Dar important e ca o face imediat cum i s-a dat posibilitatea.
E ca si cum toti abia asteapta ocazia sa se refuleze. Oriunde. Eu o fac pe blog, unii o fac pe unde apuca. Arunca cu comentarii in stanga si dreapta; pe iutub, pe orice ziar on-line, pe bloguri...In rest se cearta. Intre ei. Fiindca fiecare are impresia ca e cel mai destept de pe plantatie si daca are o parere, toti ceilalti care indraznesc sa aiba o parere trebuie injurati de mama si redusi la eticheta de idioti.

Cred ca cei ce au comentat macar o data o parere pe iutub stiu la ce ma refer. E imposibil sa nu iti sara cineva in cap. Imposibil. Mai de nou, cred ca locul comentariilor ar trebui rezervat doar prostilor. Sunt prea multi, si nu are rost sa te pui cu ei.

Dar ma cam indepartez de subiectul de la care vroiam sa pornesc, de fapt.

Am dat azi prin colindarile pe plaiurile vaste ale internetului de un site care la baza are o idee destul de buna. Dai si primesti. Un site de donatii. Ai vreo stropitoare prin curte pe care nu o vrei? Scoate-o aici, la taraba internetului si sigur se gaseste cineva in nevoi sa ti-o ia.

Problema de baza la care nu s-au gandit cei ce au facut site-ul (repet, o idee buna, de altfel) este ca traim in Romania. Adica, nu prea avem ce dona.

Noi nu aruncam ca francezii canapelele aproape noi fiindca nu ne mai place culoarea, noi le tinem pana se uzeaza complet, de nu le mai stim culoarea initiala.

Plus ca site-ul tinde sa fie f***, asa cum s-a intamplat si cu viatadecacat.net

Viatadecacat.net era un site tare cand a aparut. Intrai sa te destinzi, sa razi, sa vezi ca nu esti singurul idiot din lume. Pana s-a transformat in memorialul durerii.
Ultima oara cand am intrat toate anunturile se refereau la moarte, boala, accidente. Arata mai rau ca pagina cu morti din Viata Libera si stirile de la ora 5 la un loc.

Va recomand cu caldura o varianta straina, de calitate. Viedemerde.fr. Distractie garantata.

Dar sa revenim la site-ul nostru. La prima vedere dragalas; unii donau animalute(din lipsa de bani), alti haine (nasoale), altii carti (genul de le gasesti pe bordura) etc. Dar sa nu fiu rautacioasa generalizand. Nu contest faptul ca s-or fi gasind si lucruri de calitate.

Treaba e ca dintr-un site de donatii s-a transformat imediat intr-unul de "doar cere" cu pretentii si comentarii cu puternica tenta de mahala.

Astfel ca toate gospodinele care s-au trezit cu copii au inceput sa isi incropeasca cerere de caruturi si biberoane pentru copii, fara sa uite sa pomeneasca de salariul mic al sotului si saracia in care traiesc. Sau romani care imediat sa intrebe "mie ce imi iese la schimb?" si altii care sa le raspunda "baaa, aici nu e site de schimb, dai daca ai", iscand adevarate polemici. Si bineinteles ca romanii nu ai uitat nici sa se impotmoleasca in problema cu transportul si costurile lui.

Dar sa nu ne intristam. Am dat si de anunturi haioase. Uite ce zice o pitzi:

"” buna all :*:*.mi-as dori si eu o rochita draguta si sexy,o fustita scurta,o pereche de cizme marimea 38 si cateva cosmetice si un parfum.daca e cineva dispus sa doneze ceva din aceste lucruri va rog sami lasati mesaj va pup “

Fata mi-a smuls un zambet prin inocenta ei, dar romanii au mancat-o de vie. Bineinteles, s-a iscat o adevarata nebunie, care s-a lasat cu injuraturi intre tabere si vesnicele corectii de gramatica etc etc.

Dar per total, m-a dezgustat. Zeci de mesaje cu oameni care cer. De la fonduri de ten si parfumuri pana la acvarii si lopeti. Oscilez intre mila, mirare si uneori dezgust.
Consider ca acest site reflecta perfect societatea in care traim.

duminică, 15 august 2010

Banc

Inventat de mine.
Mi-am dat e seama care ar fi culmea optimismului: sa scrii pe Google sifilis si sa clickezi pe "Ma simt norocos".

joi, 22 iulie 2010

A crede sau nu

Cand eram mai mica aveam un prieten mai mare decat mine, care era ateu. Lucru care la momentul acela mi se parea condamnabil si de neinteles. L-am intrebat de ce este atat de sigur ca Dumneze nu exista. Explicatia lui, oricat de ridicola ar parea unora, pe mine m-a facut sa il inteleg intr-o oarecare masura.

Cand era si el mai mic, la randul lui, se uita la surprize surprize. Si vazuse acolo un caz cu o fata care era bolnava de leucemie si care aparea cam in fiecare emisiune. Se strangeau bani, se facea teledon etc ca sa fie salvata. Fata, spunea el, era o fata inteligenta, buna si toate calitatile necesare. Era aproape indragostit de ea si se uita cu sufletul la gura la fiecare emisiune sa vada cum evolueaza toata treaba.

Banii s-au strans, fata a facut operatia, dar la scurt timp a murit. Si odata cu moartea ei, a murit si credeinta in Dumnezeu a prietenului meu, care era convins ca daca Dumnezeu ar fi existat nu ar fi lasat sa se intample asa ceva.

Pana acum am facut parte mai toata viata din seria oamenilor care cred in Dumnezeu, fara sa puna la indoiala o secunda existenta Lui. In schimb, nu m-am dus des la biserica, m-am impartasit o singura data in toata viata mea, am considerat ca e de ajuns sa nu faci rau si cam atat.

Consider ca aceasta credinta nu vine de undeva din strafundul meu, ci este doar rezultatul unei nevoi. Nevoia de a fi linistita ca Cineva, acolo, are grija de mine. Nevoia de a crede ca daca sunt buna, Cineva va tine cont si ma va rasplati. Nevoia de a fi asigurata ca toti oamenii care fac rau vor avea parte si ei, la randul lor,de relele pe care le-au facut.

Omul are nevoie sa creada. Fara credinta, probabil am trai intr-un haos total, ne-am simti parasiti, ne-am pierde speranta.

In alta ordine de idei, acum ceva timp am vizitat o expozitie in cadrul muzeului "Mémorial de la Shoah", in care erau prezentate imagini cu ce a ramas in urma Holocaustului. Filmulete scurte facute de celebri regizori americani cu ce ramasese in urma lagarelor naziste.

Imagini de o crunta realitate, nimic trucat. Munti de cadavre aruncate la gramada cu excavatorul intr-o groapa comunala; mormane de oase, carne intrata in putrefactie, oameni bolnavi, ramasi schiloditi pe viata de ororile la care au fost supusi,primele marturii date de supravietuitori. Printre ei oameni importanti, oameni de stiinta, avocati, doctori care s-au impotrivit nazistilor. Ramasi acum handicapati mintal dupa tot ce au patit acolo.

Cand am auzit cate au trait si au putut vedea acesti oameni, chestii inimaginabile, mi-am pus intrebarea daca dupa atata suferinta mai poti crede in Dumnezeu.
Am constientizat ca suntem fiinte firave, credinta poate fi pierduta complet oricand, ireversibil.

Daca m-as pune in locul oricarui om care a fost acolo, sau in razboi, cred ca as fi pasibila de pierderea credintei. Cum poate Dumnezeu sa lase sa se intample atatea orori pe lume??

De ce nu exista dreptate pe lumea asta?

Pe de alta parte, m-a socat cat de puternica a fost credinta unor evrei, care ar fi putut trai destul de ok in lagare, deoarece erau oameni de stiinta si aveau parte de un tratament preferential, fiind alesi pt munca de laborator.
Cum au murit? Au refuzat sub orice chip mancarea care li se dadea, care era in contradictie cu religia lor. Au preferat sa moara de foame decat sa manance carne de porc!!
Deci, se pare ca exista oameni pentru care credinta e mai presus de orice, lucru de apreciat, de altfel. Acum stau si ma intreb daca oare a meritat toata treaba asta pentru ei...

marți, 20 iulie 2010

Au au au

Cred ca am otita. Ma manaca si doare urechea dreapta de mor. Asa ca, la fel ca tot omul pe care il doare cate ceva, m-am dus direct la Google. Si cu ocazia asta mai dau de un site. Crima rau. Pentru ca e un site pe care poti pune intrebari si primi raspunsuri de la lume. Ceea ce, evident, duce uneori la haz extrem. Cateva exemple:

ANONIM intreaba:
-Cum pot sa ragai intentionat? Dar sa spun helo cand ragai?
-Cum pot urmari Tv Trinitas pe internet?
-Ati observat vreo schimbare la Mountain Dew? Pare ceva mai galben si cu un gust mai naspa in ultimu timp...
- As putea afla data in care am primit anumite mesaje,tinand cont ca le-am sters?
- Ce s-a intamplat saptamana trecuta in cameleonii de pe 11 iulie pana pe 18?Ce a patit Veronica?De ce s-a certat Esteban cu Izabela si cu Alexandra?
- De ce prietenii virtuali nu sunt sinceri,ma refer la un fost prieten.
- Nu stiu ce sa zic.Nu stiu daca am fata OVALA sau alungita... Eu ma tund la un stilist.Se face sa il intreb pe el?Sau nu stie?
- De ce ne este dat sa suferim,noi fetele...din cauza baietilor? DE CE?
- Daca zic cuiva: "Vino la biliard." ; "Hai la biliard." ; "Hai sa mergem la biliard." sau "Te chem la biliard." inseamna ca trebuie sa fac cinste sau platim fiecare? Daca ziceam "Te invit la biliard." ; "Iti fac cinste la biliard." sau "Te scot la biliard." inseamna ca trebuie sa fac cinste, nu-i asa?

Otita mea mai trece...

joi, 15 iulie 2010

Dialoguri

Cu Mae-Lise (7 ani):

1. - Ieri a murit o cantareata romanca. S-a sinucis.
- De ce?
- Credea ca nu mai e frumoasa.
- Stii, aici te sinucizi numai daca esti nebun. Daca ti se pare ca nu mai esti frumoasa, te duci si iti cumperi machiaje si te faci frumoasa.

2. Catre fratele ei (5 ani):
- Daca vrei sa te bronzezi, bronzeaza-te pe fata, nu pe spate. Fetelor le place asta la nebunie.
- De unde stii?
- Am vazut eu un film in care fetele il lingeau pe piept pe un baiat fiindca era bronzat.
- La ce filme te uiti tu??
- La filme care sunt interzise copiilor sub 12 ani.

3. Catre mama ei:
- De ce nu pot sa ma uit si eu la Secret Story?
- Esti prea mica. Tu crezi ca sora ta mai mare cand avea opt ani se uita la asa ceva?
- Atunci era alta epoca...

luni, 12 iulie 2010

Febra Feisbucului

The Ideomaniac: deci nu se mai coc rosiile alea odata
The Ideomaniac: disper
geisha: bai
geisha: tu te joci
geisha: jocuri pe facebook?
The Ideomaniac: da
geisha: ahaha
The Ideomaniac: ca il joaca toata lumea la munca
geisha: ce handicapat tre sa fii
The Ideomaniac: si m-a prins si pe mine
The Ideomaniac: de asta mi-am facut cont pe facebook
The Ideomaniac: sa ma joc country life
The Ideomaniac: ma cac pe el de facebook
The Ideomaniac: alt site de matrimoniale
The Ideomaniac: mai femeie da nu era clar de ce mi-am facut contul
The Ideomaniac: pana si statusul meu zice "faceti-mi cadouri pe country life"
The Ideomaniac: singura interactiune cu membrii facebook este: "alex sends u a gift of chicken" si mesajul meu este: can i have some stone pls?
The Ideomaniac: gata m-am pus pe facut ketchup
The Ideomaniac: hai femeie fa-ti si tu cont pe country life si trimite-mi si mie o gaina ca am mare nevoie

joi, 1 iulie 2010

Zi de cacat si ghinion

Azi mi-am luat ca fraiera o amenda de 62 de euro din cauza unor incompetenti ai site- ului imagine-R, care au scris clar ca am voie cu abonamentul in toate zonele incepand de la 1 iulie. Scrie negru pe alb:

Quelles que soient les zones choisies, vous avez libre accès à toute l'Ile-de-France les week-ends, jours fériés, durant les vacances scolaires (Toussaint, Noël, Hiver et printemps de la zone C) et du 1er juillet au 31 août.

Ei bine, nu e adevarat, treaba e valabila abia dupa ce intra TOTI dracii in vacanta, adica peste doua zile. Si uite asa, din cauza unei informatii neadevarate, menite sa atraga clientii, trebuie io sa muncesc ca o proasta sa fac (iar) RATP-ului burta mare.

Le-am trimis o plangere;si lor, ci celor de la carte imagineR. Ca asa-i frumos; daca francezii sunt raleuri, eu de ce sa nu fiu? Runt curioasa daca se sesizeaza careva.

SALUT si PAPA!

Acum vreo doua saptamani, cam asa, m-am luat de sora-mea urat intr-o conversatie pe net. Eu i-am spus SALUT, iar ea, flegmatica, imi spune "vai, draga, cum adica SALUT? SALUT spun doar baietii...Fetele zic buna". Hai nu zau, ma, de cand pla mea s-a dat regula asta? E cumva vreo clasificare secreta a salutului? sau cum? E in functie de sex?

Dupa ce am scuturat-o bine si i-am scos snobismele din cap, hop, iaca peste ce dau azi, cu altcineva:
(...)
y: ma duc pe afara
y: te-am pupat
eu: oki, papa
y: ce papa
y: zi si tu salut sau ciao ca nu ai 2 ani
eu: lol
eu: nu stiam ca papa ul are varsta
y: parca esti la gradinita cu papa-ul tau
eu: la noi asa se zice pa pa
y : sa nu mai zici asa chiar daca alti zic
y: e ridicol sincer
eu: unde ai auzit tu faza asta?
y: uitete si in dex sa vezi ca papa se zice la copii
y: ca la gradinita sau la aia nou nascuti
y: papa
y: suntem oameni maturi
y: nu copii
y: nu trebuie sa fii de acord cu mine
eu: de unde pielea mea le scoateti ma?
eu: toata lumea zice papa
y: toata lumea care o cunosti tu?
eu: la general
eu: nu mi spune acum ca o mie de insi s prosti acum
eu: ca zic pa
y: e usor sa copii o prostie
eu: sa copiezi
eu: daca tot vrei sa ne corectam
eu: iar ceea ce spui tu
eu: mi se pare ca e o mega tampenie
eu: fara suparare
y : papa se zice la gradinita :)
y: nu e nici o tampenie :)
y: e foarte simplu
y: la copii mici le zici papa
eu: si in poloneza tot papa se zice
y : intre politicieni, oameni de afacere, la TV intre oameni care au o anumita pozitie in viata
y: nu o sa auzi papa
eu : io nu s politician
y: decat daca vb cu un copil
eu: si nu vb acum la televiziune
y: in cazul asta inseamna ca iti place sa te simti ca un copil
eu: bine, mai freud
(...) conversatia putea dura pana maine...
Fratilor, sunt eu tampita?? Anuntati-ma si pe mine, va rog, care sunt regulile astea ale saluturilor? S-a scos recent vreo carte? Sau vreun tabel care le imparte pe varsta, sex, origine, culoarea ochilor? Sa nu mor proasta...Eu si inca o mie de persoane.

joi, 17 iunie 2010

Mari scandaluri in arta contemporana (partea III)

Orasul Milano se trezeste agitat intr-o dimineata a anului 2004: in Piata 24 Mai trei copii au fost spanzurati, victime ale unui ritual necunoscut. Scandalul izbucneste cand se afla ca "asasinul" este un artist. Daca pana in acel moment Maurizio Cattelan se multumise sa il omoare pe Papa, cu acesti copii-manechin el depaseste o limita.


Intr-o epoca in care multi viseaza sa produca clone umane, cum sa te mai mire ca artistii se hranesc cu fantasme de demiurgi nebuni?
Xia yu face senzatie cu Ruan, un fetus uman grefat unui corp de oaie si ochi de iepure. Rezultatul sfarseste prin a ridica la Berna mari contestatii publice.

In mai 1961, Piero Manzoni realizeaza 90 de cutii de conserva de Rahatul artistului semnate, numerotate, fiecare cantarind cca 30 de grame. Excrementele sunt vandute urmarind la zi pretul gramului de aur. Dar invizibilitatea continutului este cea care creeaza misterul si, odata cu acesta, scandalul. La opt ani dupa disparitia prematura a artistului, ziarul Il messaggero publica declaratia a 24 de universitari, critici si artisti, care considera acest gest "de o reala incultura, ce demonstreaza inca o data ruptura dintre cultura si o politica ce pretinde ca ghideaza conduita intelectualilor." Brusc, cele 30 de grame ale lui Manzoni cantaresc greu in dezbaterile despre libertatea expresiei artistice.

Mari scandaluri in arta contemporana (partea II)


Maurizio Catellan a socat cu "La Nona Ora", aratandu-l pe Papa strivit de un meteorit. Titlul face trimitere la versetul Bibliei, in momentul mortii lui Iisus.
Si daca tot suntem la capitolul religie...


Piss Christ (Andres Serrano) a avut parte de o cascada de proteste pana sa devina o "icoana". A plonja un crucifix intr-o baie de urina e paroxismul sacrilegiului. Astazi, opera ce dateaza din 1987 este expusa in Statele Unite in spatele unui geam blindat.

vineri, 28 mai 2010

Ce (vrei sa) te faci cand o sa fii mare?

Cand aveam trei ani visul meu era sa fiu "taxatoare de bilete". Erau ghiseele alea improvizate in autobuz, unde vindea bilete cu o calatorie o tanti cu par scurt, proaspat scos de pe bigudiuri. Iti dadea biletul dupa ce ti-l taxa. Ei, facutul acelor gaurele ma fascina si imi dadea senzatia ca daca as face o cariera din perforatul biletelor as fi fericita.
La cinci ani mi se parea super atragatoare ideea de a spala vagoane de tren pe dinafara.
Am mai crescut si pe la vreo saispe ani, citind o Viata Libera, mi-a picat fisa: trebuia sa ma fac jurnalist. Pacat ca faza nu a trecut, asa cum au trecut dorintele din pruncia mea, ci mi s-a fixat din ce in ce mai adanc in creier. Astfel ca am urmat si o facultate pe care si acum o regret. Am pierdut trei ani doar ca sa imi dau seama ca nu sunt buna la asa ceva si ca daca vrei sa faci jurnalism poti face fara niciun studiu in domeniu. Sau ca poti foarte bine iesi din facultatea de Jurnalism fara sa stii regulile de ortografie (am cunoscut cazuri).

Poate ca jurnalismul in sine e o meserie pe cat de frumoasa o visam eu cand eram mica si naiva. Dar in ziua de azi consider ca e terfelita in ultimul hal de mai toate figurile care apar la TV.
Sunt complet scarbita cand vad ce se intampla cu mass-media in Romania, cat de lingai sunt jurnalistii, cum se depaseste orice limita de bun simt cu emisiuni de-a dreptul grobiene.

Nu pot sa inteleg de unde au rasarit peste noapte atat de multe fetite si baietei avizi de publicitate si de faima. Pana unde va ajunge acest grotesc?

In doua luni vin acasa si ma gandesc cu groaza la spectacolul cocalaresc si pitiponcaresc care ma asteapta, la cantitatea de fete sarace cu duhul, stridente si opulente care imi trezesc sentimente de mila amestecate cu sentimentul ca poate sunt eu o inadaptata.

"Si, deci, ce ai de gand sa faci cand o sa te duci acasa?" ma intreaba francezul, in timp ce stam la masa. In Romania nu se mai pune de foarte multa vreme problema asa. Nu te mai faci ce vrei tu, te faci ce poti.

Ce te faci cand o sa fii mare? - sunt deja mare. Deci, ce ma fac?...

vineri, 21 mai 2010

Ce ma mai fascineaza

Noua mea descoperire se numeste Ron Mueck, un sculptor hiperrealist australian, care m-a fascinat pe loc. Nu intru in detalii, (da, da, inca mi sila...) va arat doar poze.


Ce ma (mai) preocupa zilele astea


In noaptea de miercuri spre joi au fost furate de la Muzeul de Arta Modera a Parisului cinci tablouri in valoare de circa o suta de milioane de euro(!).
Se pare ca hotul a avut chiar si timp sa se plimbe vreo 15 minute, timp ce i-a permis sa isi aleaga operele de arta.
Astfel, el si-a insusit una bucata "Pescarus cu mazare" de Picasso (nu are gusturi proaste, avand in vedere ca doar acesta valoreaza 25 milioane de euro), "Pastorala" lui Matisse, "Femeia cu evantai" a lui Modigliani si inca vreo doua a caror traducere in romana nu o stiu si mi-e prea lene sa o caut.

Las la o parte problema legata de securitatea muzeului (care nu mai avea alarma activata de vreo doua luni) si stau si ma intreb ce o fi fost in mintea celui care le-a furat. Tablourile au o valoare inestimabila, sunt celebre si niciun colectionar impatimit nu si-ar permite riscul de a pastra asemenea bijuterii. Deci, practic, sunt imposibil de vandut.

luni, 17 mai 2010

Dragoste de sora partea a2a

madalina: crezi ca cei mai buni oameni de pe pamant vor fi intr-un tarziu si cei mai fericiti?
geisha: mm
geisha: sper
madalina: de ce? te crezi unul dintre ei?
geisha: nu cel mai bun
geisha: dar printre
geisha: cei buni
madalina: ce modesta esti tu
geisha: mars
madalina: eu m-am abatut de la atatea reguli ,doar dintr-o simpla curiozitate de fiecare data,si-am ajuns la maturitatea de a-mi da seama ca nu au fost decat niste copilarii facute din cauza ca nu am avut rabdare


Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine faza de la urma m-a dat pe spate :))

duminică, 16 mai 2010

De ce mi se pare super amuzanta harta de metrou a Bucurestiului

Harta Metro Londra


Harta Metro Paris


Harta Metro Bucuresti :))

Fara titlu, ca nu am nicio idee originala de titlu

1. In toata viata mea nu am vazut atat de multi oameni nebuni cati am vazut in Paris in decurs de un an. Si cand spun nebuni nu ma refer la oamenii fara discernamant, care sunt in general cersetori si vorbesc singuri pe strada, cu care eram oarecum obisnuita acasa. Vorbesc de oameni cu adevarate probleme psihice, care arata de parca sunt fugiti din spital.

Acum o luna vazusem pe cheiul opus al metroului un barbat care nu s-a lasat pana nu a spart cu pumnii si picioarele un zid care ingradea niste scule de-ale RATP-ului (cred), folosite pentru modernizarea statiei. Dupa ce si-a calmat curiozitatea (se pare ca vroia sa vada doar ce e acolo) a inceput sa urle ca in jungla, apoi sa faca sugestii unui cuplu absorbit de o harta a Parisului : "Puteti vizita Piata de Pasari, o sa vedeti multe pasari acolo... Pentru ca eu...eu sunt o gorila!"...iar tipete, demonstratii...

Trec peste faza cu un barbat care urina ieri in fata la Notre Dame in plina zi, in plina strada, cu o groaza de lume imprejur si imi amintesc de un barbat din autobuz care scutura din cap spasmodic si puternic, timp ce injura incontinuu, se agata de bare si se certa cu un adversar imaginar. Pana in momentul ala va spun sincer ca nu am crezut niciodata ca exista Sindromul Tourette.

Azi la T2 am dat de altul. Era imbracat in marinar, avea o fata trista cu o privire ratacita, ca si cum ar fi trecut prin toate necazurie vietii; spunea ceva de un fiu, apoi ca nu are copii. La gat ii atarna o iconita cu Maica Domnului legata de un siret negru. Vorbea singur, sau se adresa cate unuia din tramvai, cand mai tare, cand mai incet, risipind pe jos bete de chibrit ce ii cadeau din buzunar, in timp ce gura si capul se miscau haotic din cand in cand.

In general, reactia este una de ignoranta in unanimitate. Fiecare pasager isi vede de treaba lui, nimeni nu pare speriat sau mirat. Din cand in cand se mai intorc capete sau se discuta in soapta, rareori se arunca priviri piezise sau curioase.

Acestea sunt doar cateva cazuri, fara sa pomenesc de articolele recente legate de oamenii impinsi de alti oameni cu probleme psihice pe cheiul metroului sau RER-ului.

Nu stiu cat de periculosi erau sau pot deveni cei pe care i-am vazut eu, cert e ca de cate ori vad asa ceva ma cuprinde un adevarat sentiment de mila.
Ma gandesc ce viata aveau oare inainte acesti oameni si cum de au putut ajunge in situatia asta. Ce necaz i-a adus in aceasta stare?

Ma copleseste cateodata diversitatea vietii si hazardul. De ce unor oameni li se intampla anumite lucruri si altora nu? Pe ce sistem functioneaza legea asta universala, astfel incat unui om ii e dat sa traiasca anumite necazuri care il duc in pragul nebuniei si altora nu li se intampla niciodata nimic?
Cum functioneaza hazardul?

miercuri, 12 mai 2010

Mari scandaluri in arta contemporana (partea I)


"O opera in sine nu e niciodata scandaloasa. Intalnirea dintre o opera si un context este cea care creaza scandalul. Scandalul nu califica o opera, ci este mai degraba o caracteristica temporala, un fapt cu durata limitata. Fie ca e formal sau social, scandalul starnit de o opera se dilueaza in timp si nu ramane definitiv in istorie decat atunci cand a provocat cele mai rele si cele mai injuste critici" (Fabrice Bousteau)

"Fantana" lui Marcel Duchamp, cel mai celebru pisoar de pe planeta, este considerata ca fiind cea mai controversata opera de arta a secolului XX.
"Intr-o lume plina de incertitudini, reguli, cu un univers artistic extrem de serios,Duchamp a reusit sa dea nastere unui alt mod de a considera arta. Nu exista nicio alta forma mai frumoasa de libertate, asta e scandalul.
Alegand impurul, el marcheaza o ruptura de conceptiile legate de arta. Duchamp sparge codurile, libereaza, reabiliteaza un obiect pe care il judecam ca fiind infam, redefineste raportul spectatorului cu opera de arta.
Arta lui este o cosa mentale, cum scria Da Vinci, el nu cere ca spectatorul sa admire pasiv opera, ci face apel la creativitatea lor; reactiile sau absenta lor fac, de asemeni, parte din opera lui Duchamp.
Vorbim despre o arta sub-mentala, un lucru inconstient." (J M Ribes)


Cloaca Original- Wim Delvoye este o masina producatoare de excremente, ea reconstituind procesul digestiei umane.
Aceasta a scandalizat oamenii din Dusseldorf deoarece, dupa parerea calvinistilor ingrijorati, irosea mancarea, in SUA invocandu-se mai degraba, probleme de igiena.

duminică, 9 mai 2010

By me

Mai de nou confectionez si vederi :))
Poza e facuta de mine, prelucrarea e de mesterul Catalin.

luni, 3 mai 2010

Dragoste de sora

madalina: stii...imi pare rau tare de tot ca nu ai stat mai mult pe langa mine
geisha: de ce?
madalina: poate ca m-as fi maturizat mai frumos,si poate ca nu as fi facut greselile pe care le-am facut
geisha: lasa
madalina: si invatam o gramada de lucruri
geisha: ca acus ma intorc
geisha: nu ai sa stii cum sa scapi de mine mai repede
geisha: am sa stau acasa
geisha: pana imi fac buletinul
madalina: dureaza o saptamana
madalina: toate astea
geisha: pai e de ajuns
madalina: nu te vreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeau!
madalina: am spus ca imi pare rau ca nu ai stat la timpul respectiv
madalina: nu si acum
madalina: acum am invatat singura
madalina: multe chestii

duminică, 2 mai 2010

Eu, Gogo si punguta cu trei bani

Povestea de mai jos nu ne face cinste, dar e must tell :))
E sambata si Gogosica arde de nerabdare sa ne ducem la un brocante de la ea din sat, care se tine o data pe an. Mai pe romaneste,la un fel de talcioc in care francezii scot la inaintare toate lucrurile de prin casa pe care nu le mai vor, de la mouse-uri si stickere pana la trotinete, lampi, cuptoare cu microunde, haine si alte bazaconii. Si totul pe sume de nimic. Astfel ca gasesti tricouri originale Lacoste la un euro sau mouse-uri Hello Kitty cu 2 (fiecare cu ce-l doare)...


Problema e ca noi suntem aproape leftere. Mai precis, Gogo are cinci euro pe care, cu sufletul ei de ingeras, ii imparte cu mine surioreste. Eu cheltuiesc doi euro, asa ca mai ramanem cu trei.

Tot foindu-ne printre vecinii din sat cu mesele transformate in tarabe, in ideea de a vedea toata marfa (implicit de a cheltui cu cap cocosanta suma de trei euroi), Gogo se impiedica de o vecina cunoscuta, care o intreaba daca nu vrea niste haine, pe sistemul "am o pereche de pantaloni albi, noi-nouti, vara trecuta i-am luat, tare bine ti-ar veni..." Gogosica nu, ca hau bau. Femeia "nuuu, ca ti le dau pe degeaba, bla bla". Corina ca nu, ca sigur i-s mici, da' dracu din mine incepe sa o impunga (pantalonii sunt fix marimea mea). Si uite-asa incepem sa scormonim pe acolo in cautare de haine. Dupa ce imi aleg eu jdemii de toale care imi plac,in timp ce femeia ii prezinta altele si altele, care ei nu ii vin (dar mie da), Gogo ma intreaba:
- Ei si acum, ce fac? Nu pot sa plec asa...
- Ii spui multumesc frumos, sunteti foarte gentila si ne caram... Doar ti-a zis clar ca ti le da moaca...
- Nu fata, nu pot...Mi-e rusine...O sa o intreb cat face.
- Da da, asa facem... Ca oricum, de moment ce a zis ca nu vrea niciun ban pe ele, tu o sa o intrebi, ea clar o sa zica ca nu face nimic, ca doar asa a zis de la inceput.
Zis si facut.

Numai ca in momentul in care Gogo intreaba pretul, frantuzoaica incepe sa faca mental calcule (noi deja gata, eram cu picioarele inmuiate,am zis ca am sfeclit-o clar).
Cumpaneste cateva clipe teancul de haine si spune (noi eram cu suflarea taiata): "Eeeh, trois euro, ça va?".

Am plecat cu picioarele ca de cauciuc, razand aproape isteric.
Pe drum, in timp ce ma plangeam de conditia noastra de sarace, vai de mama lor, gasim intinsi frumos, pe strada, exact in fata noastra,40 de euro. Frumos pierduti in doua bancnote de cate 20. Ne uitam imprejur sa vedem daca e cineva cu fata de om care a pierdut 40 de euro , dar, cum nu e, insfacam banii si marim pasul.


Pe drum intram in curtea unui paysan care isi incropise in ograda un muzeu de arta contemporana cu vanzare. La intrare statea tantos expusa o adunatura de fiare si obiecte casnice utilizate, acompaniate in fata de o foaie de ziar pe care scria "a te uita in gunoi este deja o ARTA."


Am mai vazut acolo desene facute pe placi de pick-up, ziare si carton si o minge enorma din plastic transparent (care mi-a amintit de episodul din Seinfeld cu baiatul care traia intr-o bula), care avea inauntru petale de trandafir de la o floare de plastic.

Mare iubitoare de arta contemporana cum ma stiti, am incercat sa patrund tainele acestor exponate, dar nu am reusit. Am ramas cu o fata la fel de tampa ca atunci cand am vazut la Centre Pompodou expusa, ca obiect de arta, o lopata atarnata din tavan.

La iesire am vazut o geanta de plaja care mi-a luat ochii. Vanzatorii erau doi frati (cred), genul de studenti la politehnica.
Mai aveau la vanzare tricouri negre cu Triple X, Harry Potter, Action Man, Spider Man , de care erau foarte mandri. "Absolut tot ce e aici are legatura cu filmele".

Le cer geanta, care de fapt, nu era de vanzare, era pentru transportat produsele. Dar fara sa stea pe ganduri, varsa "marfa" (vreo 20 de pokemoni si un urs koala albastru, pe care nu il cunosc, dar care cred ca e vreun personaj din desenele Walt Disney) si imi intind geanta de plaja veseli. Platesc si plec fericita cu geanta mea "Mamma mia", film pe care nici macar nu l-am vazut...

marți, 27 aprilie 2010

Francezii si bio

La o barfa pe seama francezilor ieri, cu Marcela, despre cum fac ei o droaie de plozi, despre cat de potenti tre sa fie ei de toarna draci si pe la 50 de ani, se despart si se casatoresc tot pe la varsta asta, despre ce sanatos mananca ei, zice Marcela fraza cea mai tare pe care am auzit-o pana acum: "Fata, tu iti dai seama ca astia au pana si spermatozoizii bio?"
P.S. Daca fraza nu vi s-a parut amuzanta inseamna ca ori nu ati stat destul in Franta, ori am prins eu umor francez prost. :))

vineri, 23 aprilie 2010

luni, 19 aprilie 2010

South Park si Faceboook-ul


Trebuia neaparat sa aduc subiectul in discutie, deoarece am gasit episodul 4 din seria 14 South Park absout genial, un must see chiar si petru cei care nu sunt fani.
You have zero friends a reusit , dupa parerea mea, sa faca o parodie extraordinara despre intregul fenomen Facebook, care a capatat o importanta mult prea mare in viata cotidiana. Nu s-a pierdut din vedere insa, nici intregul fenomen al retelelor de socializare si pana unde s-a ajuns cu aceasta intreaga obsesie a prietenilor virtuali cat mai multi, fraza lui Cartman reusind sa puna exact punctul pe i, cu mult umor "if you wanna find some quality friends, you can wade through all the dicks".
Din pacate, arhetipul Stan, care a fost la mare inaltime in episod, e tot mai rar, daca nu cumva s-a perdut de tot.
Replici inteligente, umor garla, facebook-ul cu tot ce implica el, de la farmsville, reject friend request si poke your grandma', fast, episodul trage un semnal de alarma asupra valorilor din ziua de azi, despre cum se leaga o prietenie si ce semnificatii mai are ea in ziua de azi.
Mai multe nu zic, episodul trebuie savurat de fiecare in parte.

Vizionare obligatorie!

duminică, 18 aprilie 2010

Io si cultura

Actul 1

Dupa lupte seculare reusesc sa ma duc la o piesa de teatru cu Gogo de o aripa, intr-o romantica seara de sambata, undeva pe Ile de Saint Louis. Piesa aleasa de ea (avem o relatie bazata pe incredere).
Un loc nou, necunoscut (in traducere, al doilea teatru la care ma duc de cand sunt aici). Cand ajungem acolo, mai sa fac cale intoarsa. Teatrul era, de fapt, o camera (care e adjectivul care desemneaza "un pic mai marisoara decat inghesuita"?) cu o capacitate de 50 de locuri, care parea improvizata de niste amatori. Ca si cum trei studenti la actorie, prieteni, s-au gandit la o bere sa isi transforme camera inchiriata in teatru si sa dea reprezentatii.

Ma apuca o nevoie imperioasa de a ma duce la toaleta, asa ca cer instructiuni, alerg printre cele 3 randuri de scaune, urc la etaj, si acolo alta surpriza: coridorul inghesuit are in capat doua usi: una la stanga, unde observ ca locuiesc niste oameni inghesuiti intr-o camera, si e, de fapt, o usa pliabila si la dreapta o baie care arata a fi baia cuiva, cu toate cele necesare: apa de gura, sapun de casa, o perie de par, masina de spalat, haine puse la uscat pe umeras deasupra cazii. Ma simt de parca violez pe cineva. Asa ca grabesc treaba si fug intr-un suflet la Gogo, sa ii spun ce am vazut. Evident ca se duce si ea, sa se convinga.

Discutii aprinse cu cinci minute inainte de piesa: "ai vazut unde traiesc aia?; ai vazut in ce conditii traiesc unii oameni? uite ca nici aici viata nu e roz".
Ne apuca brusc compasiunea pentru chinuitii de la etaj. Eu deja imi pun problema: tu iti dai seama ca teatrul le-a platit alora cre'ca chirie lunara pe toaleta... Ce nasol tre' sa fie sa trebuiasca sa imparti toaleta cu toata lumea...
Gogo are alta perspectiva..."nu nu nu, eu cred ca aia dau bani teatrului sa ii lase sa foloseasca toaleta".

Actul 2

Incepe reprezentatia, iar noi daca ne aplecam un pic am putea cu usurinta sa bagam degetele in ochi actorilor. Piesa se desfasoara bine, imi place, actorii sunt profesionisti. Numa ca pe la jumatea piesei, am eu revelatia ca, de fapt, "saracii oameni care traiesc in conditii mizere si isi impart toaleta cu toti cei 20 de oameni veniti in camera sa vada piesa" sunt, de fapt, actorii, iar camera aia e vestiarul. Si uite-asa ma pocneste o criza de-aia de ras, exact ca in generala, cand e un moment de-ala tensionat, si nu ai voie sub nicio forma sa razi.

Momentul piesei e unul dramatic. Sunt doar doi actori pe scena, o liniste de mormant, iar eu stau exact pe primul scaun din fata, la nici un brat de actor, gata sa explodez de ras. Intre timp isi face aparitia si o actrita mai novice, din cate imi dau seama. Problema e ca si ea abia isi inabusa o tentativa de ras. Dar repet, momentul este tragic, asa ca incerc sa ma abtin, ma musc de buze, bag nasul in batista, mai ca ma auto-sufoc, dar impulsul e atat de mare,incat imi tasnesc lacrimi din ochi si incep sa curga siroaie, siroaie, imi curge nasul, e o catastrofa totala.
Reusesc sa ma stapanesc cu greutate intr-un tarziu, la fel ca si duduia care scapa, insa, cateva replici razand.

Concluzii.

Per total, piesa mi-a placut, si pana la urma s-a dovedit ca uneori un teatru super mic, cu 50 de locuri si 20 de spectatori prezenti, poate fi mai de efect decat unul cu o capacitate de taspe mii de locuri. Da o atmosfera intima si prieteneasca; e ca atunci cand se aduna mai multi prieteni la o petrecere si cativa dintre ei se gandesc sa dea o reprezentatie spre deliciul celorlalti.
In schimb, faptul ca nu poti nici sa iti sufli nasul (mai ales la cat de racita sunt in perioada asta) sau sa razi macar un pic, acolo, pe infundate, ma face ca data viitoare sa optez pentru o sala cu minim 500 de locuri...

luni, 12 aprilie 2010

Romaniei, cu drag


Asculta mai multe audio Haioase

Mi s-a facut o scarba incredibila cand am auzit specimenul de mai sus. Durerea mai mare e ca nu e singurul roman plecat din tara care se comporta astfel.

Peste tot unde am fost nu mi-a fost niciodata rusine sa spun ca sunt romanca; ba din contra, am spus-o cu fruntea sus. Cu bucurie. Si am incercat pe cat am putut de bine sa fac cinste tarii mele, sa lupt impotriva conceptiei generale create, cum ca noi, romanii, am fi hoti, criminali si cate si mai cate. Sa iau apararea tarii mele.
Nu vreau sa tin lectii de pariotism ieftin, dar consider ca nu ne apreciem indeajuns patria.
De multe ori mi-a fost dat sa fiu foarte placut impresionata de oameni straini, de diverse nationalitati, care tresareau entuziasmati la auzul faptului ca sunt romanca. Care sa imi replice imediat un "buna ziua" stalcit, veseli nevoie mare. Sau care sa enumere Constanta, Timisoara, Bucuresti. Am fost surprinsa sa intalnesc francezi care ne-au vizitat tara si mi-au povestit cat de mult au iubit ceea ce au vazut acolo, sau de cat de mult au admirat cultura noastra, caldura si ospitalitatea oamenilor.
"Tatal adoptiv" din familia la care stau are in casa lui, alaturi de tablouri si alte lucruri decorative de arta incredibil de scumpe un vas romanesc decorat si un ou incondeiat primite de la un asociat roman. Si e mandru de ele.

Gogosica imi povestea cum saptamana trecuta a descoperit ca la facultatea la care invata ea preda o profesoara romanca si a intrat entuziasmata in vorba cu ea, dar ca a fost trista sa vada cum aceasta o trateaza in scarba, destul de rece, intr-o idee de genul "si ce cauti tu aici, la Paris?". Ca la cateva ore dupa, un profesor nou englez, sa se arate foarte incantat de faptul ca va avea o romanca in clasa, laudand generatiile anterioare, spunand ca toti romanii pe care i-a cunoscut au fost foarte constiinciosi, muncitori si inteligenti.

Eu am fost oprita pe strada de un batranel francez, care si-a dat seama ca sunt romanca dupa faptul ca pe ghidul meu era scris Franta cu diacritice. A stiut sa imi spuna "salut" si mi-a povestit ca a avut un prieten in Constanta. La plecare mi-a mai facut surpriza sa spuna "la revedere".

Copii de care am grija ma roaga mereu sa le traduc in romana unele cuvinte. Si o fac cu drag; ii invat cu entuziasm "buna ziua", "noapte buna", "te iubesc".
Strainii spun ca le place cum se aude limba nostra, ca pare moale, dulce, incanta auzul.
Cunosc o gramada de straini care isi doresc sa viziteze Romania, sau care cunosc romani pe care ii apreciaza.
Cum poti sa nu iti iubesti tara??
Inteleg sa pleci pentru o viata mai buna, dar ce suflet trebuie sa ai sa iti renegi originile, doar pentru o alta tara care nu iti ofera nimic altceva decat mai multi bani? Care doar te tolereaza, nu te accepta complet.
Cum sa nu iubesti Romania?

luni, 29 martie 2010

Limite umane

42°C Temperatura corporala
Atunci cand temperatura corporala atinge 42°C se ajunge la un punct din care nu mai poate scadea, iar socul este mortal.

4°C Apa rece
Apa absoarbe caldura corporala. Abia putem rezista intr-o apa cu temepratura de 4°C. Vesta de salvare permite plutirea la suprafata si incetinirea pierderii caldurii.

150° Aer cald
Intr-o cladire in flacari sau o mina adanca, un adult poate rezista zece minute la aceasta temperatura. Un copil moare rapid intr-o masina la 50°C.

4500 m Cea mai mare altitudine
Cei mai multi oameni lesina la 4500 de metri altitudine, dar nu si locuitorii muntilor, dotati cu o mai mare capacitate pulmonara si mai multe globule rosii.

86 m Adancime sub apa
Fara echipament, majoritatea oamenilor isi pierd cunostinta dupa doua minute sub apa si sub pragul de 18 metri adancime.

11 minute Lipsa de oxigen
In mod normal, in doua minute lesini; dar cu antrenament, unii oameni reusesc sa isi tina rasuflarea aproape 11 minute.

40% Pierdere de sange
Putem supravietui dupa ce am pierdut 30% din sange. La 40% transfuzia de sange devine urgenta.

45 de zile Inanitie
Daca pierdem 30% din masa corporala, decesul este iminent - chiar daca riscam sa murim inainte din cauza boalii si nu a foamei.

7 zile Deshidratare
Apa este esentiala pentru toate celulele. Nu rezistam mai mult de o saptamana fara sa inlocuim apa pierduta, adica cca 1 litru pe zi.

Sursa National Geographic France

marți, 9 martie 2010

Despre dragoste, tepe si credinta in zilele noastre

Dragoste.
Mai de nou, simptomele indragostelii baga in tine o teroare la fel ca cele de sarcina. Daca esti pasibila de o sarcina nedorita iti faci milioane de griji si scenarii. Nu dormi cu noptile, intorci problema pe toate partile, analizezi situatia, si cand ai rezultatul si e pozitiv, primul lucru la care te gandesti este :"aaaaaah, cacat, asta imi lipsea, cum de nu am fost atenta sa ma feresc??"

Tepe
Ma duc ieri la un automat sa imi scot pozele din vacanta. Apuc sa scot una, dupa care imi sare in ochi cum ca pot sa fac poze sub forma de carte postala, cu turnulete, floricele si alte prostioare. Asa ca entuziasmata nevoie mare, fac una de proba. Imi place rezultatul, asa ca decid sa mai fac inca vreo trei pentru prietenii mei. Sunt ca un copil in fata unei cutii de bomboane. Vreau si de-aia, si de-aia si de-ailalta.
Numai ca masinaria ma tine vreo cinci minute cu ochii atintiti la ecran, spunandu-mi sa astept cuminte pana se incarca. Dar e tot 0%. Dupa care imi da bors magic in plina figura. "Multumim frumos, la revedere".
Asa ca raman prostita si cu banii luati.
Si ca prostia sa fie completa, imi spun ca poate e o eroare doar pentru pozele in format calendar. Asa ca incerc sa le scot pe restul in mod normal. Dar faza se repeta. Asa ca raman ca o dublu-proasta si cu banii luati. A doua oara.
Si astfel realizez ca exista cu adevarat karma pe lumea asta, care vine acum si ma musca de fund, fiindca luna trecuta m-am amuzat pe seama unui nene care a incercat sa schimbe la un automat de schimbat bancnote zece euro. Si a bagat banii, dar monedele sa ii vina, pauza...
Sau de un prieten care imi povestea cate tepe si-a luat cand a incercat sa descarce contra cost, evident, joculete pe telefon (se incarcau pana la 99%, dupa care ii dadea eroare).

Credinta
Aseara era sa fac infarct. In incercarea de a adormi, aud in camera pe la miezul noptii, prin bezna, un fosnet clar al unei pungi. Dar un fosnet puternic, ca si cum cineva langa pat se juca cu pungile mele (rusine mie, ca nu mi-am facut nici acum ordine in camera).
Inutil sa mai spun ca am intepenit de teroare. Deja eram convinsa ca o sa imi sara de sub pat dracovetele ala albastru din The Grudge sa-si bulbuce ochii la mine.
Asa ca am reactionat ca orice om normal, cu scaun la cap: am inchis strans ochii, mi-am pus plapuma in cap si am bagat Tatal Nostru de trei ori.
Omul are nevoie sa creada in Dumnezeu.

Paris, je t'aime


Cateodata ma gandesc la Paris ca la un barbat. Mi-l imaginez brunet, inalt, cu parul brunet, putin lung si ondulat, ochi negri scanteietori si zambet irezistibil. Are un parfum ametitor si e cel mai bun amant din lume.
Auzi despre el tot felul de povesti care il elogiaza si iti doresti sa ajungi sa il cunosti; mai ca te indragostesti numai la auzul numelui.
Iar daca apuci sa il vezi, iti intra in suflet pe veci.
Il vei adora, cand vei fi departe de el ii vei duce lipsa si orice ai face o sa iti dorsti vesnic sa te intorci la el iar si iar.
O sa il iubesti cu toata fiinta, cu toti porii, o sa respiri prin el, o sa fii coplesita si prospetimea si frumusetea lui ce nu se va demoda niciodata.
O sa te faca sa te reindragostesti de fiecare data de el si o sa te surprinda la fiecare pas.
E imposibil sa nu fii sedus complet.
Iti va trezi toate simturile, te va absorbi, te va ameti si va ridica stacheta atat de sus, incat o sa crezi ca nu vei mai gasi niciodata nimic asemanator oricat ai cauta.
Si chiar asa e. Fiindca Paris e The One.

Nedumerire

Nedumerirea mea de astazi: cum ma sa fii atat de dobitoc incat sa vii cu ideea ca in softul unui telefon, la mesaje predefinite, sa pui mesajul "si eu te iubesc" ???
Sau cat de dobitoc poti fi sa te folosesti de un astfel de mesaj predefinit in incercarea de a raspunde mai repede, chipurile, prietenei/ prietenului?
Chiar asa de lepra esti incat sa nu tastezi treaba asta? Chiar asa mult timp se presupune ca ti-ar lua, incat a fost nevoie sa fie facut un sablon ca raspuns?
Ma mir ca nu angajam papagali vorbitori pe care sa ii invatam declaratii de dragoste pe de rost, si sa le punem placa de fiecare data iubitilor/ iubitelor. Asta tot asa, ca sa economisim timp...

duminică, 7 martie 2010

Meniul saptamanii



Nu fiti inculti. Pizdulice inseamna muschii fesieri ai unei vaci. Asa mi-a explicat chelnerul.

miercuri, 3 martie 2010

Legatura dintre Maical si saorma

In cazul in care credeati ca moartea lui Michael a adus doar tristete si lacrimi, e cazul sa aflati ca ati pierdut o promotie. Doar pentru cei ce stiu sa priveasca partea plina a paharului.

duminică, 21 februarie 2010

De ascultat intr-o viata



Fac parte din generatia copiilor care au crescut in fund in fata televizorului, cu ore in nestire in fata MTV-ului, astfel ca stiam cam tot ce misca in materie de muzica prin anii '80 - 2000. Ajunsesem sa stiu si videoclipurile pe de rost.
Chiar daca eram mica si nu intelegeam o boaba de engleza (cantam prin casa "handicapeisaan beibi, handicapeiisan" pe meldodia Love and Devotion, toate mi s-au imprimat atat de bine in creier, incat nici azi nu le-am uitat. Si am momente cand ma intorc cu mare drag la aceasta comoara din copilarie.

Si cum la foarte mare moda era Always a lui Bon Jovi, m-am indragostit iremediabil de ea.
Apoi a venit ziua mea si tata mi-a cumparat pentru prima oara un walkman (mi-l amintesc si acum perfect: rosu cu argintiu) si m-a lasat sa imi aleg o caseta. Fara sa stau pe ganduri, am pus imediat mana pe albumul Slippery when wet. Jur ca nu l-am scos timp de un an din walkman. Mancam, dormeam, ma duceam la baie pe el. Ba chiar si cat am fost internata in spital mi-a cantat Bon Jovi in urechi.
Trecand peste amintirile fericite din copiarie care ma leaga de acest album (si, evident, de Bon Jovi, care ramane top 1 in inima forever), Slippery When Wet ramane cel mai bine vandut album al trupei si primul album (si cel mai iubit) din viata mea.

marți, 16 februarie 2010

Bancul zilei si VDM in BD



Daca noi avem viatadecacatpunctnet, ei bine, francezii au pe langa site-ul vie de merde o carte, inclusiv in varianta BD, cu tot felul de istorioare penale patite de ei.

Sa va zic cateva care mi-au placut maxim:

- "In timp ce faceam dragoste cu prietenul meu, am schimbat pozitia, moment in care el a strigat entuziasmat TRANSFORMARE POWER RANGEERS!"
- "M-am pus in pat sa ma culc si nu intelegeam de ce perna mea este atat de umflata,asa ca am inceput sa trag cu pumnii in ea. De fapt, pisica mea era dedesubt..."
- "Am venit in mare viteza acasa, avand o mare urgenta la baie. Eram atat de disperata, incat nu am observat ca bunica mea era deja pe WC cand am incercat sa ma asez..."
- "I-am spun mamei mele ca sunt gay, iar ea, printre lacrimi, mi-a raspuns confuza: cum se poate asa ceva?? nici nu suportai supozitoarele cand erai mic!"
- " Imi cumparasem un corset roz, ultrasexy, ma aranjasem toata dimineata in oglinda, iar la ora cand prietenul meu trebuia sa apara m-am lungit pe canapea si mi-am tras o privire languroasa. Cand m-a vazut m-a intrebat: Ce-i cu tine in costum de baie prin casa?

Si acum bancul (tot dintr-un BD extras):


Un tip incepe de la o vreme sa auda o voce, care ii tot spune "lasa-te de munca, vinde tot si pleaca in Las Vegas". Trece o zi, trec doua, vocea intr-una: "lasa-te de munca, vinde tot si pleaca in Las Vegas".
Dupa vreo luna, exasperat, se gandeste ca poate e vocea Domnului, asa ca se conformeaza. Isi da demisia, vinde absolut tot si pleaca in Las Vegas. Vocea ii spune: "Joaca toti banii la ruleta. Pariaza pe numarul 9.", "joaca tot la ruleta, pariaza pe numarul 9"...
Omul pune toti banii pe nmuarul 9, dar pica numarul 13. La care vocea: "aaaah,cacat..."

joi, 11 februarie 2010

Interzis minorilor

Mi-a pasat-o sor-mea. Era prea tare ca sa nu o impart cu voi.

luni, 8 februarie 2010

Centrul de comanda si control din Caracal

M-a rugat un prieten sa o postez. Si sa mentionez ce e scris la titlu. :))

duminică, 7 februarie 2010

Obsesii

Imi lipseste mult tare un concert cu Zale sau Grasu XXL. Mai mult decat un bors de zarzavat.
Ma ridic din butoiul cu melancolie si zic asa. Top trei evenimente pe care le astept si care imi fac viitorul roz:

3. Sex and the City partea a doua;
2. Lansare Grasu XXL - Oameni (cat mai amana oare??)
1. Alice in tara minunilor.

Am capatat o obsesie pentru film. Abia astept sa il vad. Obligatoriu in 3D. Mai am un pic si imi tapetez peretii cu postere cu el, de parca as fi copil.
Aveti mai jos o prezentare a Galeriilor Lafayette legate de subiect.

Ca p.s. spun ca am vazut si eu Avatar in 3D in sfarsit si ca mi-a placut enorm, in ciuda faptului ca nu imi plac filmele SF si ca ma asteptam la o porcarie. A fost atat de tare incat la final toata lumea s-a ridicat si a apaludat.









vineri, 5 februarie 2010

Ca-n filme (cu prosti)

Dupa ce inconjuram de vreo trei ori Arcul de Triumf cu strazile aferente, treaba care ne ia vreo jumatate de ora, dam in sfarsit de discoteca mult cautata. Facem un sir de-ala indian de vreo zece metri la intrare, trecem prin filtrele de securitate (niste negri cefalosi 4X4), exact ca in filme.
Luam un rand de bauturi, ni se mai da unu' din partea casei. Nu apuc sa ma sparg bine in scheme de shakiroaica bolnava, ca nuj prin ce minune gasesc doua bilete de bauturi moca pe masa. Mai luam un rand.
Inauntru toti aia cu Erasmus party alea alea. Petrecere, distractie mare. Nu m-am mai dezmatat asa bine si pe cele mai goldies hip hop-uri de pe vremea cand ma duceam in Planet in jambiere si ma visam nepoata lu Snoop Dogg.
Pe la jumatea noptii ne asezam cum se cuvine. Langa mine pe canapea, jale mare. O matahala de baiat imbarbatat de prietenii lui. Ma uit mai bine, tipu teapan de treaz, plangea de mama focului. Zic uite, ba, ca avea Holograf dreptate...Flancat de tovarasii lui, tipul isi pune capul in palma si da-i bocet. Eu radeam de crapam. La un moment dat, nu mai rezist, si il intreb pe prieten-su,de statea langa mine: "de ce plange ma prieten'tu?" - "eei, e trist" - "trist, trist, da sa stim si noi motivul"; "eei, probleme"- "cu fetele?" - "da' ce-i cu accentul asta?" - "pana mea, 's din Romania"; si imi intoarce spatele gentil...
La un moment dat tipul pleaca, vine prieten-su celalalt langa mine. Simtul meu de jurnalist de investigatie intra in alerta: " de ce plage ma prieten'tu?" De data asta intervievatul coopereaza. "Eeei, e divortat, are doi copii...Situatie dificila". Brusc imi pare rau ca am ras ca o vaca si simt compasiune pt matahala de langa mine.
La un moment dat, plangaciosul ia o pauza (de plans) si vad ca tot imi face semne sa ma apropii. Zic hait, cre'ca a revenit la realitate si incepe sa caute mama pentru copii. Ma apropii tematoare, ma rog la Dumnezeu sa nu ma invite la dans (fiindca s-ar putea sa accept din mila), si il aud soptindu-mi printe suspine la ureche suav: "ai cumva un servetel?"
De bucurie amestecata cu compasiune si spirit de solidaritate, ii intind doua.
El revine la vechea preocupare.
Reiau discutia cu prietenul lui, dupa ce acesta isi incurajeaza pretenarul ranit, in stilul specific masculin: il ia de cap si il strange tare la subrat, tipand ca un comandant (ce, nu stiu,ca nu prea disting), dar ar putea la fel de bine sa insemne "capul sus, soldat! esti un supravietuitor! ahum, ahum, la lupta spartani" etc).
"Imi pare rau pentru prietenul tau... Sper sa fie bine."
"AA, stai linistita, o sa fie bine, i-am dat coca toata noaptea."

marți, 2 februarie 2010

Luvru (partea I)


Théodor Géricault- Le Radeau de la Méduse


Al doilea cel mai vizitat tablou de la Luvru dupa Gioconda este "Le Radeau de la Méduse", opera de arta de o importanta majora in istoria artei mondiale. Asa ca daca treceti pe la Luvru, regulule bunului simt va obliga sa-l vedeti.
Oricum, e greu de trecut cu vederea, dat fiind si marimile impresionante (cca 5x7m), dar si frumusetea si mesajul pe care il transmite. E imposibil sa nu iti atraga privirea.

Istoria e cam asa: dupa caderea lui Napoleon, Louis al XVIII-lea ii daruieste cadou unui prieten foarte vechi o fregata cu numele Meduza si il numeste comandantul ei. Dar datorita incompetentei si lipsei de experienta a acestuia, vasul esueaza in apropiere de coasta de vest a Africii. Capitanul impreuna cu ofiterii iau in posesie barcile de salvare, abandonand restul persoanelor, printre care se afla si femei cu copii.
O suta patruzeci si noua de persoane se imbarca pe o pluta improvizata. Doar cincisprezece reusesc sa fie salvate, dupa ce plutesc in deriva zile intregi, fara apa si mancare, dupa ce se petrec adevarate orori, ajungandu-se chiar la acte de canibalism.

Momentul ales in tablou este acela in care supravietuitorii vad o nava care ii poate salva.
Istoria spune ca acestia nu au fost vazuti de prima oara de nava, ci abia dupa cateva zile, insa nu ne este dezvaluit momentul exact suprins de tablou, daca e cel in care au fost descoperiti si salvati de nava sau cel in care nu au fost observati.

Compozitia este complicata, prezinta nenumarate linii diagonale, triunghiuri, nu are nicio simetrie, totul e o agitatie, un haos, o instabilitate.
Privita pe diagonala de la stanga la dreapta, observam trecerea prin diferite etape: de la disperare la speranta, de la moarte la viata, de la slabiciune la forta.

Tabloul are un simbolism puternic si reprezinta un realism teribil al mortii.
Pluta poate reprezenta umanitatea, dificultatea de a supravietui tuturor necazurilor sau catastrofelor in ciuda carora omul traieste cu speranta. E o magnifica speranta a vietii si un apel la solidaritate.

Suntem cu totii in aceeasi barca.

luni, 1 februarie 2010

Diverse

1. Azi am vazut pentru prima oara de cand sunt aici un cocalar francez. Era in metro si se certa cu cativa alti francezi care il rugasera initial sa nu mai asculte la telefon muzica la maxim. Muzica suna a manea, dar ciulind bine urechile, nu era una romaneasca.

Scarpinandu-se pe burta, si-a luat apararea spunandu-le celorlalti ceva ce s-ar traduce in romana pura: "Haii bai vere, ma lesi? Ascult cat de tare vreau io. Ce, si-asa vin o gramada de romani care canta de-astea prin metrouri, ia mai scutiti-ma."
Evident, a continuat sa asculte maneaua la maxim in timp ce isi aseza mai bine pa cap sapca naichi.
Dupa replica lui am realizat ca daca vreodata cocalareala o sa se raspandeasca, o sa stie cu totii macar tara de provenienta...

2. Sa vad 80 la suta din fetele de aici cu balerini in picioare pe o vreme de minus 10 grade plus zapada deja nu ma mai socheaza. La fel ca si fumatul pe strada, pe care il gasesc vulgar pentru o fata. Dar mi se pune pata de cate ori vad cate o cumatra cascand fara sa puna mana la gura. Mai exact, nu am vazut-o pe niciuna sa aiba habar de aceasta notiune.

3. Am realizat ca cel mai oribil lucru pe strada este sa scormonesti in gunoaiele publice. Am vazut oameni care sunt aparent normali facand asa ceva. Se uita prin sacul transparent si nu stiu ce vad asa interesant ca hop, vad ca scot cate un bilet de loto folosit sau bilete de meci. Macar in Seinfeld cand George manca pizza din gunoi era amuzant...

4. L-am intrebat pe prof ce inseamna ramonage si s-a cam fastacit, a belit ochii mari la mine si m-a intrebat de unde am auzit acest cuvant. Se pare ca pe langa curatat seminee mai inseamna si o prostie mare tare. Nu stiu exact traducerea si nici nu am aflat-o inca, da cica e ceva legat de o actiune sexuala. I-am zis ca nu am inteles, da' a refuzat sa imi dea detalii, asa ca nu am insistat.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Contra-reclama

Uite ca pana la urma nu ma pot abtine si tot o sa zic.
Sfat: daca sunteti in cautarea unui mp3 player, sub nicio forma nu va lasati incantati de cei 4Go ai Samsungului YP-U5. Eu am facut-o si nu mi-a luat decat doua ore ca sa regret alegerea facuta. Modelul e incredibil de slab.
Cea mai mare problema e faptul ca se inteapa extrem de des. A facut-o la nici o ora dupa ce l-am pus in functiune. Stiau aia de-l facura ce stiau, de l-au dotat cu o gaura de reset la spate, de care nici macar nu ma pot folosi, decat in cazul in care umblu cu un bold dupa mine.
A doua problema e volumul, care dat la maxim e destul de slab.
Si apoi ma mai scoate din minti un maimutoi absolut cretin si inutil care imi ocupa 3/4 din ecran, ingreunand vizualizarea titlurilor pieselor.
Singurul plus pe care il pot da este pentru calitatea sunetului, in rest totul e dezamagitor. Nota 3.

vineri, 29 ianuarie 2010

Tendinte lingvistice

Am observat de multa vreme tendinta francezilor de a denumi produsele dupa numele lor personal (al produselor). Astfel ca, daca avem un pachet de biscuiti cu numele de Prince sau BN, subit nu se mai cheama ca mancam biscuiti, ci "printi" sau "beeni".
Daca se intampla sa mananci branza intinsa pe paine, daca aceasta se numeste ST Moret, fii sigur ca mananci "[samore] intins pe paine". La fel de bine cum poti manca vaci care rad (La Vache qui rit) sau jokeri (numele unui tip de branza produsa de Danone).

Si uite-asa toate produsele imbraca o noua denumire in functie de numele propriu sau de firma care le produce.

Ma gandeam cum ar fi la noi sa spunem: "pune si tu niste margaritar in napolactul asta/ in galacta mea." sau cumpara si tu o cheia (sapun de casa), ca sa imi spal adibasii (adidasi de contrabanda, care imita adidasul, dar au doar doua linii sau patru si costa infinit mai ieftin) cu marimar (nu glumesc, exista la Kaufland 4 perii cu numele: Marimar, Esmeralda, Guadalupe si ...imi scapa al patrulea. Daca nu ma credeti, dati o fuga la raionul pe perii si detergenti).

Bine, combinatiile ar fi infintite si rad numai cat ma gandesc cum ar suna altele.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Fara Titlu

Sunt cam lenesa perioada asta, asa ca nu am chef de scris.

Am gasit filmuletul asta; sa mor daca am realizat cand am vazut Gadjo Dilo ca parnaiasul era Naomi =))

marți, 26 ianuarie 2010

vineri, 22 ianuarie 2010

Muzeul de Arta Moderna, Paris (partea a doua)


M-am reintors (inca o vizita si il termin).

Mi-a placut expozitia lui Christian Boltanski, care prezinta umanul in centrul operelor sale. 2 sali - Prima cu peretii plini de hainute de copii asezate pe rafturi, luminate foarte slab de lampi micute, a doua sala cu fotografii ale unor copii anonimi luminate slab - stau marturie a fragilitatii memoriei si vietii, cat si a prezentei mortii inevitabile.
Ce ramane dintr-o existenta, daca nu doar cateva obiecte si improbabile fotografii?

O alta opera a fost teatrul de umbre, o proiectie de figurine micute tremurande, evocand dansul mortii, dar si universul fantomatic al jocului de marionete din copilarie.



Am descoperit, de asemeni si doua tablouri de Modigliani si trei de Picasso; am sa arat doar cate unul din fiecare.

Modigliani - Femeia cu ochii albastri


Picasso- Tête d'homme



Am sa termin prezentandu-va decoratiile peretilor ce te conduc catre galeriile de la subsol.



(Nu, nu) Ma marit

Dar deja am gasit invitatiile de nunta... Mi le a aratat Danetta :D



joi, 21 ianuarie 2010

Limba noastra-i o comoara

Gasesc frustrant faptul ca de multe ori nu reusesc sa redau in franceza o replica suculenta, (de cele mai multe ori invatata in cartier), care ar merge perfect plasata intr-un anumit context si care in romana ar face toti banii.

Pe sistemul "unde dai si unde crapa"...
Ultima oara cand am incercat sa fac o mica gluma cu un prieten francez, spunandu-i la masa "ei, nu ti-a adus si tie pai deoarece se uita si la fata omului", totul s-a sfarsit printr-o pledoarie tinuta de acesta legata de importanta aspectului fizic si legatura dintre societate si modul in care omul este privit sau tratat prin prisma vestimentatiei.
Asta nu departe de tentativa esuata a Gogoselei, care a incercat sa le explice francezilor proverbul "cine sapa groapa altuia cade singur in ea". Singurul lucru pe care acestia au reusit sa il inteleaga e ca drumurile din Romania sunt pline de gropi.

Astfel ca am renuntat de mult sa mai incerc sa traduc anumite bancuri/expresii/proverbe din romana. (Pacat de bancul ala cu taranul, cu "pai sa nu'i @u&i gatii ma-sii?"...mare pierdere...)

Din categoria cuvintelor indraductibile, mai regret si expresiile urmatoare:

- Alex din sud o arde ca la Hollywood
- ei, oare
- ei, asta-i scoatere
- arde-o pe cumatra
- tai si la nea Caisa
- hai, nu te-ntinde
- plimba ursu'
- fa-ma sa-mi fie dor de tine
- hai roiu
- vai de curul tau

marți, 19 ianuarie 2010

Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris

Am decis ca incepand de astazi sa scriu cu precadere, daca nu chiar exclusiv, despre arta o perioada, deoarece e subiectul care ma intereseaza cel mai mult la ora actuala. Mi-am impus pentru urmatoarele doua, trei luni un "maraton" al muzeelor si sunt convinsa ca o sa descopar o groaza de opere interesante pe care sa le aduc in discutie.

Incep astazi cu Muzeul de Arta Moderna din Paris, un "must see" daca esti iubitor de arta, mai ales arta abstracta. Pe mine, una, m-a cucerit si am de gand sa revin cat mai curand.

Localizat in aripa de est a Palatului Tokio, muzeul este renumit pentru expozitiile temporare si include aproape sase mii de opere reprezentand miscarile artistice majore ale secolului XX.



1. Cateva din operele care mi-au atras atentia:











2. Opere abstracte






3. Noul realism

La sfarsitul anilor 1950, mai multi artisti se opun esteticii abstracte, materialiste ce caracteriza creatiile franceze ale epocii. Rupandu-se complet de traditie, ei tind sa redefineasca relatia cu arta reala, astfel ca noul realism reprezinta noile apropieri perceptive de real.
Artistii innoiesc formele si ideile prin "apropierea de real", ce nu mai vizeaza reprezentarea lumii, ci mai degraba prezentarea ei.
Astfel, ei ajung sa integreze in operele lor materii concrete si obiecte cotidiene, urbane si industriale.

"Pasarea Paradisului"






4. Opere pe care nu le inteleg nici sa ma omori











5."Cabinet de pictura"

O camera destul de mica, cu o forma neregulata, folosita in trecut ca atelier de pictura, careia multa vreme apoi sa nu i se gaseasca rostul in muzeu si nici intrebuintare. Pana la venirea unui nene artist, care se hotaraste sa vopseasca totul in alb si sa lase niste urme regulate de pensula la intervale regulate de 30 de cm.

E incredibil cum poti transforma perspectiva asupra unui lucru cu cateva pete de culoare bine plasate.