marți, 27 aprilie 2010

Francezii si bio

La o barfa pe seama francezilor ieri, cu Marcela, despre cum fac ei o droaie de plozi, despre cat de potenti tre sa fie ei de toarna draci si pe la 50 de ani, se despart si se casatoresc tot pe la varsta asta, despre ce sanatos mananca ei, zice Marcela fraza cea mai tare pe care am auzit-o pana acum: "Fata, tu iti dai seama ca astia au pana si spermatozoizii bio?"
P.S. Daca fraza nu vi s-a parut amuzanta inseamna ca ori nu ati stat destul in Franta, ori am prins eu umor francez prost. :))

vineri, 23 aprilie 2010

luni, 19 aprilie 2010

South Park si Faceboook-ul


Trebuia neaparat sa aduc subiectul in discutie, deoarece am gasit episodul 4 din seria 14 South Park absout genial, un must see chiar si petru cei care nu sunt fani.
You have zero friends a reusit , dupa parerea mea, sa faca o parodie extraordinara despre intregul fenomen Facebook, care a capatat o importanta mult prea mare in viata cotidiana. Nu s-a pierdut din vedere insa, nici intregul fenomen al retelelor de socializare si pana unde s-a ajuns cu aceasta intreaga obsesie a prietenilor virtuali cat mai multi, fraza lui Cartman reusind sa puna exact punctul pe i, cu mult umor "if you wanna find some quality friends, you can wade through all the dicks".
Din pacate, arhetipul Stan, care a fost la mare inaltime in episod, e tot mai rar, daca nu cumva s-a perdut de tot.
Replici inteligente, umor garla, facebook-ul cu tot ce implica el, de la farmsville, reject friend request si poke your grandma', fast, episodul trage un semnal de alarma asupra valorilor din ziua de azi, despre cum se leaga o prietenie si ce semnificatii mai are ea in ziua de azi.
Mai multe nu zic, episodul trebuie savurat de fiecare in parte.

Vizionare obligatorie!

duminică, 18 aprilie 2010

Io si cultura

Actul 1

Dupa lupte seculare reusesc sa ma duc la o piesa de teatru cu Gogo de o aripa, intr-o romantica seara de sambata, undeva pe Ile de Saint Louis. Piesa aleasa de ea (avem o relatie bazata pe incredere).
Un loc nou, necunoscut (in traducere, al doilea teatru la care ma duc de cand sunt aici). Cand ajungem acolo, mai sa fac cale intoarsa. Teatrul era, de fapt, o camera (care e adjectivul care desemneaza "un pic mai marisoara decat inghesuita"?) cu o capacitate de 50 de locuri, care parea improvizata de niste amatori. Ca si cum trei studenti la actorie, prieteni, s-au gandit la o bere sa isi transforme camera inchiriata in teatru si sa dea reprezentatii.

Ma apuca o nevoie imperioasa de a ma duce la toaleta, asa ca cer instructiuni, alerg printre cele 3 randuri de scaune, urc la etaj, si acolo alta surpriza: coridorul inghesuit are in capat doua usi: una la stanga, unde observ ca locuiesc niste oameni inghesuiti intr-o camera, si e, de fapt, o usa pliabila si la dreapta o baie care arata a fi baia cuiva, cu toate cele necesare: apa de gura, sapun de casa, o perie de par, masina de spalat, haine puse la uscat pe umeras deasupra cazii. Ma simt de parca violez pe cineva. Asa ca grabesc treaba si fug intr-un suflet la Gogo, sa ii spun ce am vazut. Evident ca se duce si ea, sa se convinga.

Discutii aprinse cu cinci minute inainte de piesa: "ai vazut unde traiesc aia?; ai vazut in ce conditii traiesc unii oameni? uite ca nici aici viata nu e roz".
Ne apuca brusc compasiunea pentru chinuitii de la etaj. Eu deja imi pun problema: tu iti dai seama ca teatrul le-a platit alora cre'ca chirie lunara pe toaleta... Ce nasol tre' sa fie sa trebuiasca sa imparti toaleta cu toata lumea...
Gogo are alta perspectiva..."nu nu nu, eu cred ca aia dau bani teatrului sa ii lase sa foloseasca toaleta".

Actul 2

Incepe reprezentatia, iar noi daca ne aplecam un pic am putea cu usurinta sa bagam degetele in ochi actorilor. Piesa se desfasoara bine, imi place, actorii sunt profesionisti. Numa ca pe la jumatea piesei, am eu revelatia ca, de fapt, "saracii oameni care traiesc in conditii mizere si isi impart toaleta cu toti cei 20 de oameni veniti in camera sa vada piesa" sunt, de fapt, actorii, iar camera aia e vestiarul. Si uite-asa ma pocneste o criza de-aia de ras, exact ca in generala, cand e un moment de-ala tensionat, si nu ai voie sub nicio forma sa razi.

Momentul piesei e unul dramatic. Sunt doar doi actori pe scena, o liniste de mormant, iar eu stau exact pe primul scaun din fata, la nici un brat de actor, gata sa explodez de ras. Intre timp isi face aparitia si o actrita mai novice, din cate imi dau seama. Problema e ca si ea abia isi inabusa o tentativa de ras. Dar repet, momentul este tragic, asa ca incerc sa ma abtin, ma musc de buze, bag nasul in batista, mai ca ma auto-sufoc, dar impulsul e atat de mare,incat imi tasnesc lacrimi din ochi si incep sa curga siroaie, siroaie, imi curge nasul, e o catastrofa totala.
Reusesc sa ma stapanesc cu greutate intr-un tarziu, la fel ca si duduia care scapa, insa, cateva replici razand.

Concluzii.

Per total, piesa mi-a placut, si pana la urma s-a dovedit ca uneori un teatru super mic, cu 50 de locuri si 20 de spectatori prezenti, poate fi mai de efect decat unul cu o capacitate de taspe mii de locuri. Da o atmosfera intima si prieteneasca; e ca atunci cand se aduna mai multi prieteni la o petrecere si cativa dintre ei se gandesc sa dea o reprezentatie spre deliciul celorlalti.
In schimb, faptul ca nu poti nici sa iti sufli nasul (mai ales la cat de racita sunt in perioada asta) sau sa razi macar un pic, acolo, pe infundate, ma face ca data viitoare sa optez pentru o sala cu minim 500 de locuri...

luni, 12 aprilie 2010

Romaniei, cu drag


Asculta mai multe audio Haioase

Mi s-a facut o scarba incredibila cand am auzit specimenul de mai sus. Durerea mai mare e ca nu e singurul roman plecat din tara care se comporta astfel.

Peste tot unde am fost nu mi-a fost niciodata rusine sa spun ca sunt romanca; ba din contra, am spus-o cu fruntea sus. Cu bucurie. Si am incercat pe cat am putut de bine sa fac cinste tarii mele, sa lupt impotriva conceptiei generale create, cum ca noi, romanii, am fi hoti, criminali si cate si mai cate. Sa iau apararea tarii mele.
Nu vreau sa tin lectii de pariotism ieftin, dar consider ca nu ne apreciem indeajuns patria.
De multe ori mi-a fost dat sa fiu foarte placut impresionata de oameni straini, de diverse nationalitati, care tresareau entuziasmati la auzul faptului ca sunt romanca. Care sa imi replice imediat un "buna ziua" stalcit, veseli nevoie mare. Sau care sa enumere Constanta, Timisoara, Bucuresti. Am fost surprinsa sa intalnesc francezi care ne-au vizitat tara si mi-au povestit cat de mult au iubit ceea ce au vazut acolo, sau de cat de mult au admirat cultura noastra, caldura si ospitalitatea oamenilor.
"Tatal adoptiv" din familia la care stau are in casa lui, alaturi de tablouri si alte lucruri decorative de arta incredibil de scumpe un vas romanesc decorat si un ou incondeiat primite de la un asociat roman. Si e mandru de ele.

Gogosica imi povestea cum saptamana trecuta a descoperit ca la facultatea la care invata ea preda o profesoara romanca si a intrat entuziasmata in vorba cu ea, dar ca a fost trista sa vada cum aceasta o trateaza in scarba, destul de rece, intr-o idee de genul "si ce cauti tu aici, la Paris?". Ca la cateva ore dupa, un profesor nou englez, sa se arate foarte incantat de faptul ca va avea o romanca in clasa, laudand generatiile anterioare, spunand ca toti romanii pe care i-a cunoscut au fost foarte constiinciosi, muncitori si inteligenti.

Eu am fost oprita pe strada de un batranel francez, care si-a dat seama ca sunt romanca dupa faptul ca pe ghidul meu era scris Franta cu diacritice. A stiut sa imi spuna "salut" si mi-a povestit ca a avut un prieten in Constanta. La plecare mi-a mai facut surpriza sa spuna "la revedere".

Copii de care am grija ma roaga mereu sa le traduc in romana unele cuvinte. Si o fac cu drag; ii invat cu entuziasm "buna ziua", "noapte buna", "te iubesc".
Strainii spun ca le place cum se aude limba nostra, ca pare moale, dulce, incanta auzul.
Cunosc o gramada de straini care isi doresc sa viziteze Romania, sau care cunosc romani pe care ii apreciaza.
Cum poti sa nu iti iubesti tara??
Inteleg sa pleci pentru o viata mai buna, dar ce suflet trebuie sa ai sa iti renegi originile, doar pentru o alta tara care nu iti ofera nimic altceva decat mai multi bani? Care doar te tolereaza, nu te accepta complet.
Cum sa nu iubesti Romania?