joi, 26 noiembrie 2009

Frici - Partea 1

Mi se pare extraordinar cum au reusit sa mi se intipareasca in minte pentru toata viata amintiri de cand eram atat de mica, incat abia stiam sa vorbesc.
Aveam vreo patru-cinci ani cand am fost cu mama la doctor din cauza unor dureri de burta acute. In nici zece minute, fara niciun fel de analiza, doctorul i-a spus mamei direct: are cancer. Nu intelegeam deloc de ce plangea mama in hohote, timp in care doctorul o linistea sec, spunandu-i "lasa cucoana, esti tanara, faci altul". Nu cunosteam notiunea de moarte. Apoi, in drum spre alt medic, ne-am intalnit cu o tanti, colega de-a mamei, care mi-a dat un mar rosu.

Dupa un constult la un alt medic s-a dovedit ca avusesem doar un blocaj urinar, dar treaba cu cancerul ma urmareste si in ziua de azi.

Apoi a venit ziua cand mi s-a explicat ce e aia moarte. Am plans toata ziua ca o isterica si nu am putut sa ma stapanesc decat dupa ce am reusit sa o fac pe mama sa imi jure pe rosu ca ea nu o sa moara niciodata.

O alta amintire pe care probabil o sa o am pana mor este ziua in care ma jucam in fata blocului si o tanti a venit direct la mine si m-a intrebat:
" Fetita, mama ta e acasa?
- Nu, e plecata in piata
- Era imbracata intr-un costum albastru?
- Da.
- Vezi ca a murit, a calcat-o tramvaiul."
Si acum rad cu lacrimi cand realizez ridicolul situatiei.
Am inceput sa racnesc ca din gura de sarpe, pana au iesit toti vecinii la geam, jur. Am reusit sa il sperii si pe tata. Am ramas urland pe bordura pana cand am vazut-o pe mama de la departare venind. Si stergandu-ma la ochi, uimita, am intrebat-o: "Da', nu ai murit?"

Sunt convinsa ca oricare dintre noi si-a pus macar o data in viata intrebarea : "ce as face daca as afla ca sunt pe moarte?" Apoi am bravat, dand raspunsuri fanteziste si ingramadind in acel timp limitat tot ce nu am reusit sa facem pana acum. Din lene, din neputinta, din orgoliu, din lipsa de timp, de bani sau mai stiu eu ce alt motiv.

De fiecare data cand am incercat sa ma pun in situatia respectiva am realizat ca nu as face decat sa imi continuu viata in mod normal. Dar ca probabil as fi mai atenta la detalii si m-as bucura din plin de ce mi-a ramas.
De vreo trei zile insa, acest gand imi da neincetat tarcoale si a ajuns sa ma obsedeze. Mi-am rupt o alunita, iar paranoia mea si vesnica mea credinta inradacinata ca o sa mor de cancer, adunata cu alte povesti de genul asta ma face sa ma gandesc cu adevarat acum ce ar fi daca...? Si va jur, ca tot ce imi trece prin minte nu are nimic de a face cu gandurile pe care le aveam odata la rece...
Poate e condamnabil, dar daca as avea o boala incurabila, as prefera sa aflu abia in ultima clipa. Nu vad ce rost ar avea sa ma chinui dinainte cu gandul unei morti sigure.


va urma

marți, 24 noiembrie 2009

Putina cultura


Desi blogul asta e unul de hahaiala, imi permit sa abordez acum si un subiect mai serios. Va prezint mai jos o opera de arta apartinand unuia dintre pictorii mei favoriti, Michelangelo Caravaggio, primul pictor modern, un artist destul de controversat la vremea respectiva.

Operele lui Caravaggio sunt foarte usor de recunoscut. O data ce ai vazut un tablou nu ai cum sa il mai uiti vreodata. Pictorul se face remarcat prin maiestria cu care reuseste sa redea corpurile intr-un mod naturalist, anatomic chiar. Stie sa se foloseasca de lumina si de contrastul lumina-intuneric.

Tabloul de mai jos se gaseste la Luvru si e intitulat "Moartea Fecioarei".
Interesant e faptul ca nimic din tablou nu da de inteles ca femeia moarta ar fi Fecioara Maria. Pictorul prefera sa aleaga modele de pe strada, lucru nou in perioada aceea. Isi petrece noptile prin cabarete si taverne, de unde isi alege modelele, persoane "uzate de viata", muncite. Personajele din acest tablou sunt deci, intruchipate de oameni obisnuiti, batrani. Dupa cum se poate observa, acestea plang intr-o maniera nu eleganta, ci chiar un pic animalica, am putea spune (unul dintre ei se freaca la ochi).
In dreapta-jos, Maria Magdalena plange, ghemuita de durere; Fecioara Maria este de culoare aproape verde si are corpul umflat, lucru survenit in urma mortii.
Opera a creat un adevarat scandal, datorita coborarii picturii bisericesti la rangul de realitate, reprezentata de oameni normali, neidealizati.(Se banuieste ca cea care o reprezinta pe Fecioara Maria in tablou este, se fapt, o prostituata de care Caravaggio era indragostit). Un alt detaliu socant este reprezentat de picioarele Mariei, care sunt murdare.
Drept rezuntat, biserica a refuzat acest tablou.In semn de razbunare, Caravaggio l-a expus in strada timp de o saptamana.

Important la acest tablou este modul in care Caravaggio se foloseste de lumina; este ales un unghi de sus, lumina cade in diagonala de sus-stanga pe elementele importante, constrastul intuneric-lumina dramatizand imaginea.
O noutate o reprezinta liniile in diagonala: pictura se priveste in zig-zag, reusindu-se astfel o dinamizare a compozitiei.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Sunt paranoica.

Sunt o persoana paranoica. Si mereu am recunoscut asta. Iar acestei paranoia i se adauga si o bogata imaginatie. Si ambele adunate ating punctul culminant atunci cand vreun factor extern imi provoaca latura posesiva.
Imi amintesc cum in clasa a noua era sa o iau razna de gelozie numai cat am vazut de la departare o fata apropiindu-se de baiatul care imi placea. Puteam deja sa jur ca e o admiratoare, sau o fosta prietena care clar il vrea inapoi, sau o amica innebunita dupa el. S-a dovedit a fi o fata care impartea fluturasi.

Lucrurile s-au agravat cu timpul. Daca am intalnire cu vreo prietena si dintr-un anumit motiv aceasta nu reuseste sa mai ajunga,clar isi bate joc de mine. Daca prietenul nu raspunde la telefon, clar e cu alta. Pot deja sa imi imaginez ce vorbesc in momentul ala. Si incep sa inventez tot felul de scenarii acolo unde nu exista, sunt convinsa ca toate amicele lui il plac, de fapt, si vor sa mi-l fure.

Paranoia mea are aplicatii si in lucrurile marunte. Daca, spre exemplu, in frigiderul familie gazda gasesc margarina asezata in alt loc decat cel obisnuit (sa zicem, in spatele altui aliment), e clar: imediat sunt convinsa ca e o aluzie la faptul ca mananc cam multa margarina.

Nu prea ma consider vinovata de paranoia mea; consider ca pe undeva, e o reactie fireasca a faptului ca oamenii sunt atat de nesinceri si au atat de multe lucruri de ascuns. Putini indraznesc sa iti spuna in fata ce gandesc si recurg la tot felul de tertipuri sa "iti dea de inteles ceva", chestie pe care pe mine una, ma enerveaza la culme, fiindca io nu prea ma prind intotdeauna. Dar fiind paranoica, incep sa fac tot felul de interpretari; chiar si cand nu e cazul.

Paranoia asta m-a si ajutat ,in schimb, de cateva ori, deoarece m-a facut sa ma astept si ulterior sa accept anumite realitati.Totusi, momentul decisiv in care mi-am dat seama ca trebuie sa o las mai moale, a fost urmatorul:

Intr-o zi cu soare am cunoscut la plaja un tip. Dupa ce a facut primul pas, am facut obisnuita conversatie de complezenta si am stabilt o intalnire, fiecare si-a vazut de treaba lui. Problema era ca tipul se juca de zor cu vreo doi copii de care parea foarte atasat. Si care in imaginatia mea ,care deja incepuse sa lucreze,erau clar copii lui. Nu incapea indoiala. Ce nemernic. Sigur sotia lui face mancare acasa si el, magarul, iese la agatat. Asa-s barbatii, toti niste porci bla bla.
Plina de nervi din cauza indraznealii pe care a putut sa o aiba facand asa ceva,om cu copii acasa... incep sa ma indrept spre el, pornita sa ii zic vreo doua. Ajung in fata lui, si cand dau sa deschid gura, mi se trezeste ultimul neuron ametit de caldura si ma plesneste revelatia: tipul era negru, iar copiii erau albi!,

Vreau, vreau vreaaau


Oficial am o noua fixatie.
Dupa lamentabilul esec cu trenciul, iata ca am un nou motiv sa traiesc. Vreau propria mea colectie de Kokeshi Kimmidoll. Banuiesc ca nu am evoulat spiritual suficient, fiindca fericirea mea clar s-ar trage din aceste lucruri materiale.
Asa ca nu stiu ce le innebuneste pe femei, dar pe mine clar m-ar face fericita macar o kimmidoll, sa imi incep colectia, care insumeaza vreo 14 astfel de minunatii.

vineri, 20 noiembrie 2009

Care cauta aventuri nastrusnice?


Anunt gasit in ziarul de saptamana asta

duminică, 15 noiembrie 2009

:)

Mass primit

X:Daca un jefuitor te obliga sa scoti bani din bancomat, poti anunta politia, daca introduci codul PIN invers. Ex: daca ai codul 1234, introdu 4321. Bancomatul recunoaste codul inversat, iti da banii, dar in acelasi timp, anunta politia, care sa vina imediat in ajutorul tau. Din pacate se foloseste rar aceasta metoda, deoarece oamenii nu o cunosc. Dati mai departe sa afle toti !
geisha: si daca am codul 4554?
X: faci la fel

vineri, 13 noiembrie 2009

Hai sanatate!

01. Viata e asa de tragica : azi esti aici, mâine iarasi….
02. Poate ca banii vorbesc, dar cu auzul nu stau prea bine, pentru ca niciodata nu vin cind ii chem.
03. Daca Dumnezeu ar fi vrut sa fim specialisti informaticieni, ne-ar fi creat cu 16 degete la miini.
04. Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima. Apoi, intr-o zi, asa se va si intimpla.
05. Viata mea e ca un film care nu are distributia prea reusita. Si nu ii intelg nici actiunea.
06. Femeile sunt ca medaliile olimpice : trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de git o viata intreaga.
07. Timpul vindeca orice, insa nu e un bun chirurg plastician.
08. Dupa ce te casatoresti, vei afla ce e fericirea. Numai ca va fi prea tirziu.
09. Un semn sigur ca ai imbatrinit este ca luminarile de pe tort costa mai mult decit tortul.
10. Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea.
11. Foarte multi oameni isi petrec viata culcindu-se cind nu le e somn si trezindu-se cind inca le este.
12. Mult mai multi barbati si-ar parasi nevestele, daca ar sti sa isi faca bagajele.
13. Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie.
14. Nu conteaza daca esti sarac sau bogat. Conteaza sa ai bani!
15. Daca ti-e foame – maninca sare : o sa iti fie sete!
16. Stresul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
17. Nu ma duce pe mine in ispita, gasesc drumul singur.
18. Daca ajuti pe cineva, ai sa vezi ca isi va aminti de tine si data viitoare cind are nevoie de ajutor.
19. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Nimicul se mai vede pe ici-colo.
20. Vacanta de vara este perioada cind parintii isi dau seama ca profesorii nu sunt platiti suficient de bine.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Itinerariu cultural


Voioasa nevoie mare, imi iau astazi bocceluta si plec sa vizitez Bois de Boulogne, fara sa ma documentez in prealabil prea mult. Tot ce stiu e ca e un parc enorm, ca are o gradina unde gradinarii au incercat sa planteze fiecare copac aparut in operele lui Shakespeare si cam atat. Ajung acolo si incep sa ma sucesc aiurea, fiindca nu pricep unde incepe si unde se termina parcul. Sau macar care e parcul. Nu are nicio intrare, doar sagetele care il indica. Intru in padurice, ca de fapt, asta era parcul, inaintez pe o potecuta si ma innamolesc (am uitat sa zic ca ploua). Ma invart ca o curca beata. Copaci si iar copaci. Apuc sa ies la soseaua care taie paduricea sau paduroaia, mai degraba, la cat de imensa e...
Drum drept,vant puternic,copaci de o parte si de alta; in afara de masini, pe alei pustiu. Ma hotarasc sa merg drept inainte, fiindca vad niste placute indicatoare care imi promit ca la capat ma asteapta o cascada mare. Sper sa nu fie cu taca si Cascada asta sa fie de fapt, numele vreunui restaurant cum am mai patit-o.
Si merg asa in nestire cre'ca vreo 20 de km, timp in care imi iau claxoane si o alta masina opreste langa mine. Foarte rar ma intalnesc cu cate vreo persoana care imi zambeste ciudat si simte neaparat nevoia sa se bage in seama, sa ma intrebe "ça va madmoiselle?".
Enervata si obosita, dau in final de cascada. Cacat. Hai ca merita vreo 10 km maxim de mers pe jos, da' nu 20. Ce naiba, nu e Urlatoarea. Si mai si ploua. Decid sa ma aventurez prin parc la intoarcere, poate dau de gradina lu Shakespeare, da' de unde atat... Ca pe orice poteca merg, ies la o strada. Intotdeauna alta strada. Asa ca ma resemnez si iau iar drumul de langa sosea.

In fata, o bunoaca de negresa cu juma de fund pe afara, merge in harfe si fanfleuri pe niste cizme de lac cu toc cui. Nici bine nu trec de ea, hop alta bunaciune, asta cu talele pe afara aproape complet. Incep sa ma gandesc ca oi fi mers asa de mult, ca am ajuns pe la Amsterdam probabil. Si uite asa tot bulevardul e plin de exponate care mai de care mai despuiate si mai cracanate si mai aplecate.

Si ca si cum nu e de ajuns, realizez ca nu prea mai stiu pe unde ma aflu, asa ca scot ghidul, poate poate ma dezmzticesc. Si imi pica ochii pe o mica descriere a parcului: "daca sunteti neinsotit, nu e intelept sa va aventurati de unul singur prin padure. Prostitutia si infractiunile sunt in floare".
Injur printre dinti si imi fac o nota mentala ca de acum inainte sa nu mai plec neinformata, in timp ce o masina opreste langa mine, iar soferul imi zambeste seducator. Si doar sunt in trening. Clar astia au o afinitate pentru firile sportive...

luni, 2 noiembrie 2009

Fara Titlu

Pentru a consola un tanar caruia i s-a intamplat o nenorocire, i se spune: "Fii tare, tine-ti firea, asta o sa te inarmeze pentru viitor, se poate intampla oricui", dar nimanui nu-i trece prin cap sa-i spuna adevarul: acelasi lucru ti se va intampla de doua ori, de patru ori, intotdeauna, daca tu esti facut astfel incat ti-ai expus partea vulnerabila, ti se va intampla obligatoriu si pe viitor.