joi, 22 iulie 2010

A crede sau nu

Cand eram mai mica aveam un prieten mai mare decat mine, care era ateu. Lucru care la momentul acela mi se parea condamnabil si de neinteles. L-am intrebat de ce este atat de sigur ca Dumneze nu exista. Explicatia lui, oricat de ridicola ar parea unora, pe mine m-a facut sa il inteleg intr-o oarecare masura.

Cand era si el mai mic, la randul lui, se uita la surprize surprize. Si vazuse acolo un caz cu o fata care era bolnava de leucemie si care aparea cam in fiecare emisiune. Se strangeau bani, se facea teledon etc ca sa fie salvata. Fata, spunea el, era o fata inteligenta, buna si toate calitatile necesare. Era aproape indragostit de ea si se uita cu sufletul la gura la fiecare emisiune sa vada cum evolueaza toata treaba.

Banii s-au strans, fata a facut operatia, dar la scurt timp a murit. Si odata cu moartea ei, a murit si credeinta in Dumnezeu a prietenului meu, care era convins ca daca Dumnezeu ar fi existat nu ar fi lasat sa se intample asa ceva.

Pana acum am facut parte mai toata viata din seria oamenilor care cred in Dumnezeu, fara sa puna la indoiala o secunda existenta Lui. In schimb, nu m-am dus des la biserica, m-am impartasit o singura data in toata viata mea, am considerat ca e de ajuns sa nu faci rau si cam atat.

Consider ca aceasta credinta nu vine de undeva din strafundul meu, ci este doar rezultatul unei nevoi. Nevoia de a fi linistita ca Cineva, acolo, are grija de mine. Nevoia de a crede ca daca sunt buna, Cineva va tine cont si ma va rasplati. Nevoia de a fi asigurata ca toti oamenii care fac rau vor avea parte si ei, la randul lor,de relele pe care le-au facut.

Omul are nevoie sa creada. Fara credinta, probabil am trai intr-un haos total, ne-am simti parasiti, ne-am pierde speranta.

In alta ordine de idei, acum ceva timp am vizitat o expozitie in cadrul muzeului "Mémorial de la Shoah", in care erau prezentate imagini cu ce a ramas in urma Holocaustului. Filmulete scurte facute de celebri regizori americani cu ce ramasese in urma lagarelor naziste.

Imagini de o crunta realitate, nimic trucat. Munti de cadavre aruncate la gramada cu excavatorul intr-o groapa comunala; mormane de oase, carne intrata in putrefactie, oameni bolnavi, ramasi schiloditi pe viata de ororile la care au fost supusi,primele marturii date de supravietuitori. Printre ei oameni importanti, oameni de stiinta, avocati, doctori care s-au impotrivit nazistilor. Ramasi acum handicapati mintal dupa tot ce au patit acolo.

Cand am auzit cate au trait si au putut vedea acesti oameni, chestii inimaginabile, mi-am pus intrebarea daca dupa atata suferinta mai poti crede in Dumnezeu.
Am constientizat ca suntem fiinte firave, credinta poate fi pierduta complet oricand, ireversibil.

Daca m-as pune in locul oricarui om care a fost acolo, sau in razboi, cred ca as fi pasibila de pierderea credintei. Cum poate Dumnezeu sa lase sa se intample atatea orori pe lume??

De ce nu exista dreptate pe lumea asta?

Pe de alta parte, m-a socat cat de puternica a fost credinta unor evrei, care ar fi putut trai destul de ok in lagare, deoarece erau oameni de stiinta si aveau parte de un tratament preferential, fiind alesi pt munca de laborator.
Cum au murit? Au refuzat sub orice chip mancarea care li se dadea, care era in contradictie cu religia lor. Au preferat sa moara de foame decat sa manance carne de porc!!
Deci, se pare ca exista oameni pentru care credinta e mai presus de orice, lucru de apreciat, de altfel. Acum stau si ma intreb daca oare a meritat toata treaba asta pentru ei...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Credinta ca si exercitiu al unor deprinderi ori nevoi,este chestiune discutabila in sensul analitic,filosofic..etc..
Insa acolo unde ceva s-a revelat intro forma sau alta,unui ins,cred ca se poate vorbi in acest caz de credinta,in sensul eveniment cosmic cu relevanta metafizica..si de unuia dintre noi i se intampla asta,atunci asta,insul ales,sigur crede neconditionat si accepta orice mizerie sau supliciu..

Acum..daca e sa admitem existenta lui Dumnezeu,si de cunostem cate ceva din Logosul lui,sigur toti suntem alesi sa aveam parte odata-n viata,intro forma sau alta,de-o..revealtie,adica,de-o intelegere absoluta a mai tot ce ni se intampla,fie drame,fie bucurii..
A bientout!

deedee spunea...

dar cum te-ai gandit tu ca mancau vreun fel de carne in lagar?... paine mucegaita si coji de cartofi erau deajuns cat sa nu strice cashrutul... of, doamne... carne de porc... e o lege , o porunca din cele 613 care spune ca orice poate fi trecut cu vedere daca asta salveaza o viata... cam asa s-a supravietuit...cu credinta si rabdare, asa supravietuim si astazi si traim fiecare zi ca si cum ar fi o viata de la inceput si pana la sfarsit... nu putem sa ne indoim de propria esenta...noi nu punem intermediar intre Dumnezeu si noi, poate asta e raspunsul