duminică, 27 decembrie 2009

Catacombele Parisului

Mi-e lene sa va explic toata istoria; oricum o puteti googali. Tot ce pot sa va spun e ca,desi la inceput mi-a fost un pic frica la 30 de metri sub pamant, mai ales dupa ce citisem o gramada de bazaconii cum ca ar fi sunete ciudate si oameni care dispar sau care lesina din cauza rarefierii aerului, dupa ce am patruns in inima catacombelor (multi turisti s-au intors din drum) am fost cuprinsa un pic de tristete. Ok, mint, Gogosica a fost cuprinsa de tristete, au apucat-o sensurile vietii taman atunci, cand a vazut mormanele de cranii si oase insiruite in grup organizat. Pe mine m-a apucat doar un sentiment de satisfactie, ca am reusit sa fac ceva ce aveam pe lista de must do de vreo trei ani.

Nu e nimic terifiant, dar clar e ceva ce merita vazut. Pentru mine reprezinta mai degraba ceva istoric, nicidecum vreun loc inspaimantator.

Ce trebuie stiut:
- nu aveti voie sub nicio forma sa faceti poze cu blitzul (io am facut shhht, da sa nu ma ziceti);
- in cazul in care aveti gusturi macabre si va tenteaza sa furati vreo teasta sau vreun os de pe acolo, nu o faceti; e la iesire un nene care va controleaza; cand am iesit eu umpluse o masa cu ce gasise prin traistele vizitatorilor- ce o fi fost in capul alora??); plus ca sigur o sa aveti de-a face si cu politia ;)







vineri, 18 decembrie 2009

"Reusite" personale pe 2009- ultimele patru luni

Cel mai tare lucru la sfarsit de an e bilantul pe care si-l face fiecare. Ca sa poata trage linie, sa zica daca a fost un an de cacat sau nu.
Al meu a inceput bine, a continuat de cacat, apoi cacatul s-a inrautatit pana a devenit un cacat si mai nasol, apoi a devenit cel mai nasol cacat, apoi situatia s-a ameliorat. Per total, a fost un an bun, cu mare intorsatura de situatie la final si la drum de seara.

Dar am si lucruri de care sunt mandra; sa trecem la mici reusite care mi-au incalzit inima pe ultima suta de metri a anului:

- am invatat doi pui de francezi imnul otelului (plan pe 2010- imnul stelei);
- i-am invatat in romana cuvinte frumoase, de genul tampit, tantalau, cocalar idiot;
- am distrus o perdea si am spart concomitent 4 pahare din setul abia cumparat (si asa erau naspa);
- le-am adus la cunostinta copiilor (5 ani,respectiv 7) cuvantul striptease si implicatiile acestuia;
- am inventat doua cuvinte in franceza, mai precis doua verbe: se strofoquer (atentie, e reflexiv!) si sufoquer; ambele se conjuga dupa modelul je mange;
- am contribuit fortuit la inundarea camerei mele cu apa din wc; totul s-a petrecut de ziua plodului de 11 ani, cu casa plina de invitati la patru ace, in momentul in care sufla in lumanari;
- am uitat o data cheia in usa si de doua ori rucsacii copiilor in fata usii (afara);
- am facut sa explodeze in cuptorul cu microunde o farfurie de cartofi fierti;
- l-am lasat pe tatal copiilor sa astepte trei ore in fata usii dupa un zbor de 6 ore cu avionul (dormeam, nu stiam ca nu e altcineva in casa sa deschida...);

Mai am cateva fapte bune, da mi-e sila sa le consemnez acum, poate data viitoare, pana cand sunt convinsa ca o sa mai adun, ca doar nu s-a incheiat anul inca; mai e timp destul!

joi, 17 decembrie 2009

Progresele mele


Mi-a spus ca sunt simpatica, da??? :x

miercuri, 16 decembrie 2009

Revelatii

Inca o data pentru Danetta. Pentru ca merita.


danetta: jucau 2 spanzuratoarea la scoala
danetta : si una din ele nu stia cuvantu`
danetta : si tot zicea
danetta : nununu ca dupa ce m`ai desenat toata
danetta : trebe sa desenezi si popa, si chibrit, si paie
geisha: de popa nu stiam
danetta : nici eu de paie, scaun, chibrit si popa
danetta : ca asa joci pana maine
geisha: pai io stiam
geisha: si de furtunas
geisha: de sticla
danetta: si de funie
geisha: de paie
danetta: si de sapun,nu?
geisha: lol, fata
geisha: ai dreptate
geisha: io acum imi dau seama
danetta : )))))))))
geisha: de ce desenam chibrite oare, daca ala se spanzura ?? )
geisha: si faceam si benzina chiar
geisha: doamne, ce revelatie )
danetta : acu pune`ma pe blog
danetta : ca merit
danetta : )))))))
geisha: cum naiba puteam sa fiu eu asa convinsa ca ii dai foc ??
danetta : hahahahaha, acu pune`ma pe blog
danetta : ca merit

marți, 15 decembrie 2009

Cu fratii Lumière la plimbare

Cata fericire, o nebunie. I-am scos azi la plimbare pe Fratii Lumière.



vineri, 11 decembrie 2009

Prin ochii unui copil


Nu stiu cum sunt altii, dar eu ador Craciunul mai mult decat ziua mea de nastere si ziua de salariu la un loc. Ce nu am reusit inca sa imi dau seama, in schimb, este de ce mereu mirosul de portocale imi aminteste de Craciun. Si de ce mananc/ mancam portocale doar de Craciun. Ma rog, m-am indepartat de la subiect.

Aveam trei-patru ani cand a izbucnit revolutia. Nu am inteles nimic din ea pe vremea aceea. Singurile amintiri pe care le am de pe vremea comunismului sunt masca de gaze, cartela de paine, bibeloul de peste transparent asezat pe un mileu de acasa de la mamaia, faptul ca puteai sa cumperi si jumatate sau chiar un sfert de paine. Singura bucurie datorata revolutiei, copil fiind, a fost ca mama nu m-a mai batut la cap sa invat o anumita poezie din abecedar cu care ma innebunise inainte.

Apoi, in urmatorii ani, am deprins obiceiul de a ma uita in fiecare Craciun la televizorul alb-negru din sufragerie la procesul sotilor Ceausescu, la lumina beculetelor bradului verde de plastic . La fel, nu intelegeam nimic, dar altceva nu era de vazut. Am inceput chiar sa asociez dupa o anumita vreme imaginile lipsite de culoare adanc intiparite in minte cu Craciunul si cu portocalele. Devenise un ritual. E filmuletul cu Ceausescu? sunt portocale? e Craciun!

Mi-as dori sa revad si anul acesta acele imagini, fiindca lumea s-a schimbat atat de mult de atunci, incat in ultimii zece, unsprezece ani am intrerupt "ritualul"; dar de data aceasta voi putea judeca cu totul altfel, fiindca nu mai am ochi de copil.
Nu stiu de ce,dar de fiecare data cand imi amintesc aceste lucruri marunte si disparate care fac parte din copilaria mea, ma apuca melancolia, dar si intristarea.

Faptul ca l-am ucis pe Ceausescu de Craciun o sa ramana vesnic scris in istoria noastra si o sa ne umbreasca sarbatorile noua, ca popor. Poate suna ridicol, dar de multe ori ma intreb daca nu cumva tocmai acesta e motivul pentru care noi, romanii, suntem atat de chinuiti.

Pentru anul viitor mi-am propus sa citesc M. Cartarescu- Orbitor si N. Steinhart- Jurnalul fericirii. Momentan cochetez cu ideea de a- mi adauga in playlist niste melodii comuniste (am gasit din pura intamplare un folder pe ODC :)). Enumerez cateva potentiale hituri: E scris tricolor pe unire, Imn garzilor patriotice, 1 Mai muncitoresc, Iubit conducator, Cantarea Romaniei :d

joi, 10 decembrie 2009

In ziarul de azi

Bienvenue

Imaginati-va o tara in care locuitorii muncesc doar treizeci si cinci de ore pe saptamana, au dreptul la cinci saptamani de concediu pe an, iau pauze de masa de o ora si jumatate si au o medie de viata destul de lunga, in ciuda traditiei culinare, bogata in grasimi.
O tara unde micul comert cu antichitati supravietuieste, in care locuitorii adora sa faca piata duminica dimineata si beneficiaza de cel mai bun sistem de sanatate din lume.
Sunteti in Franta.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Galeriile Lafayette

In sfarsit am reusit si eu sa urc pe net filmuletele. Mai jos aveti unul demo, daca va place, pe youtube sunt restul.

Colt de rai

Daca esti prin Paris si esti ahtiat ca mine dupa plimbari pe jos, lucruri frumose si natura cat cuprinde, trebuie neaparat sa vezi Parcul floral de langa Château de Vincennes. E una din dovezile ca exista rai pe pamant.














vineri, 4 decembrie 2009

Pareri pur personale

Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu nu pot sa pricep hip hop-ul francez. Mai exact, nu pricep motivatia lui. La origine, acesta e nascut dintr-o revolta, dintr-o nemultumire. Excludem aici melodiile despre bani, cluburi , bling-bling si gagici. Daca esti negru nascut in Bronx, nu ai alta sansa sa te imbogatesti, decat apucandu-te de muzica, actorie sau basket. Iar daca te apuci de hip hop te plangi de cat de grea e viata in cartier, cat de nasol e sa fii discriminat, cum faceai tu dilareala cu coca si maria, ca mai apoi, dupa ce faci cascavalul, sa te lauzi in melodii cu ce erai si ce tare ai ajuns si ce limuzine si femei ai acum, ca esti mare smecher . Daca esti nascut in nascut in Romania, iar inteleg. Canti despre saracie, mizerie, viata in Romania. Ai de ce sa te plangi si ai tot dreptul.

Toti maimutoii de aici canta cu o asa determinare, de zici ca toata Franta e ingropata intr-o crunta saracie, ca francezii sunt vai de mama lor, fara nicio sansa de mai bine; iar limba franceza suna atat de dulce si melodies, ca pur si simplu nu se pupa cu hip hop-ul. Ca sa nu mai spun ca toate melodiile care se vor r&b sunt niste lalaiei patetice.

Mi se face greata de cate ori o aud pe desteapta de Diam's, un fel de Missy Eliott wannabe cum da ea rime frateeee, evident fara absolut niciun talent; mi se face rusine mie de patetismul ei si schimb canalul.

Poate nu am dreptate, e logic ca orice tara sa isi aiba uscaturile ei; e normal sa existe si aici saraci, dar in orice caz nu ca in alte parti ale lumii, si nu la acelasi nivel. Iar aici daca te duce putin capul poti face bani din orice. Absolut orice. Nu faci decat daca esti prea idiot sau prea puturos.

Ma rog, nu am sa ma apuc acum sa dezbat probleme social-economice, dar mi-ar placea sa ii bag la export via Romania pe toti francezii nemultumiti de traiul lor aici. Si-asa sunt recunoscuti pentru caracteristica asta. I-as lasa vreo 2-3 luni, mai ales iarna, cand nu e bagata inca in calorifere caldura, sau cand se opreste apa calda. Si dup-aia le-as da la toti voie sa cante hip-hop. Chiar si lu' Diam's.

Galeries Lafayette, Paris

































In viata mea nu mi-a fost dat sa vad ceva atat de frumos. Am ramas gura casca in fata vitrinelor-gigant, care se intind de-a lungul a doua strazi. Imaginati-va ca tot ce vedeti mai sus este animat. Toate papusile canta si danseaza, fac mancare, iepurasii inoata in cupe de sampanie, ursuletii papa margele si fac mancare, prajiturica in forma de om saluta trecatorii sau danseaza in fata manechinelor. O lume de poveste.

joi, 26 noiembrie 2009

Frici - Partea 1

Mi se pare extraordinar cum au reusit sa mi se intipareasca in minte pentru toata viata amintiri de cand eram atat de mica, incat abia stiam sa vorbesc.
Aveam vreo patru-cinci ani cand am fost cu mama la doctor din cauza unor dureri de burta acute. In nici zece minute, fara niciun fel de analiza, doctorul i-a spus mamei direct: are cancer. Nu intelegeam deloc de ce plangea mama in hohote, timp in care doctorul o linistea sec, spunandu-i "lasa cucoana, esti tanara, faci altul". Nu cunosteam notiunea de moarte. Apoi, in drum spre alt medic, ne-am intalnit cu o tanti, colega de-a mamei, care mi-a dat un mar rosu.

Dupa un constult la un alt medic s-a dovedit ca avusesem doar un blocaj urinar, dar treaba cu cancerul ma urmareste si in ziua de azi.

Apoi a venit ziua cand mi s-a explicat ce e aia moarte. Am plans toata ziua ca o isterica si nu am putut sa ma stapanesc decat dupa ce am reusit sa o fac pe mama sa imi jure pe rosu ca ea nu o sa moara niciodata.

O alta amintire pe care probabil o sa o am pana mor este ziua in care ma jucam in fata blocului si o tanti a venit direct la mine si m-a intrebat:
" Fetita, mama ta e acasa?
- Nu, e plecata in piata
- Era imbracata intr-un costum albastru?
- Da.
- Vezi ca a murit, a calcat-o tramvaiul."
Si acum rad cu lacrimi cand realizez ridicolul situatiei.
Am inceput sa racnesc ca din gura de sarpe, pana au iesit toti vecinii la geam, jur. Am reusit sa il sperii si pe tata. Am ramas urland pe bordura pana cand am vazut-o pe mama de la departare venind. Si stergandu-ma la ochi, uimita, am intrebat-o: "Da', nu ai murit?"

Sunt convinsa ca oricare dintre noi si-a pus macar o data in viata intrebarea : "ce as face daca as afla ca sunt pe moarte?" Apoi am bravat, dand raspunsuri fanteziste si ingramadind in acel timp limitat tot ce nu am reusit sa facem pana acum. Din lene, din neputinta, din orgoliu, din lipsa de timp, de bani sau mai stiu eu ce alt motiv.

De fiecare data cand am incercat sa ma pun in situatia respectiva am realizat ca nu as face decat sa imi continuu viata in mod normal. Dar ca probabil as fi mai atenta la detalii si m-as bucura din plin de ce mi-a ramas.
De vreo trei zile insa, acest gand imi da neincetat tarcoale si a ajuns sa ma obsedeze. Mi-am rupt o alunita, iar paranoia mea si vesnica mea credinta inradacinata ca o sa mor de cancer, adunata cu alte povesti de genul asta ma face sa ma gandesc cu adevarat acum ce ar fi daca...? Si va jur, ca tot ce imi trece prin minte nu are nimic de a face cu gandurile pe care le aveam odata la rece...
Poate e condamnabil, dar daca as avea o boala incurabila, as prefera sa aflu abia in ultima clipa. Nu vad ce rost ar avea sa ma chinui dinainte cu gandul unei morti sigure.


va urma

marți, 24 noiembrie 2009

Putina cultura


Desi blogul asta e unul de hahaiala, imi permit sa abordez acum si un subiect mai serios. Va prezint mai jos o opera de arta apartinand unuia dintre pictorii mei favoriti, Michelangelo Caravaggio, primul pictor modern, un artist destul de controversat la vremea respectiva.

Operele lui Caravaggio sunt foarte usor de recunoscut. O data ce ai vazut un tablou nu ai cum sa il mai uiti vreodata. Pictorul se face remarcat prin maiestria cu care reuseste sa redea corpurile intr-un mod naturalist, anatomic chiar. Stie sa se foloseasca de lumina si de contrastul lumina-intuneric.

Tabloul de mai jos se gaseste la Luvru si e intitulat "Moartea Fecioarei".
Interesant e faptul ca nimic din tablou nu da de inteles ca femeia moarta ar fi Fecioara Maria. Pictorul prefera sa aleaga modele de pe strada, lucru nou in perioada aceea. Isi petrece noptile prin cabarete si taverne, de unde isi alege modelele, persoane "uzate de viata", muncite. Personajele din acest tablou sunt deci, intruchipate de oameni obisnuiti, batrani. Dupa cum se poate observa, acestea plang intr-o maniera nu eleganta, ci chiar un pic animalica, am putea spune (unul dintre ei se freaca la ochi).
In dreapta-jos, Maria Magdalena plange, ghemuita de durere; Fecioara Maria este de culoare aproape verde si are corpul umflat, lucru survenit in urma mortii.
Opera a creat un adevarat scandal, datorita coborarii picturii bisericesti la rangul de realitate, reprezentata de oameni normali, neidealizati.(Se banuieste ca cea care o reprezinta pe Fecioara Maria in tablou este, se fapt, o prostituata de care Caravaggio era indragostit). Un alt detaliu socant este reprezentat de picioarele Mariei, care sunt murdare.
Drept rezuntat, biserica a refuzat acest tablou.In semn de razbunare, Caravaggio l-a expus in strada timp de o saptamana.

Important la acest tablou este modul in care Caravaggio se foloseste de lumina; este ales un unghi de sus, lumina cade in diagonala de sus-stanga pe elementele importante, constrastul intuneric-lumina dramatizand imaginea.
O noutate o reprezinta liniile in diagonala: pictura se priveste in zig-zag, reusindu-se astfel o dinamizare a compozitiei.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Sunt paranoica.

Sunt o persoana paranoica. Si mereu am recunoscut asta. Iar acestei paranoia i se adauga si o bogata imaginatie. Si ambele adunate ating punctul culminant atunci cand vreun factor extern imi provoaca latura posesiva.
Imi amintesc cum in clasa a noua era sa o iau razna de gelozie numai cat am vazut de la departare o fata apropiindu-se de baiatul care imi placea. Puteam deja sa jur ca e o admiratoare, sau o fosta prietena care clar il vrea inapoi, sau o amica innebunita dupa el. S-a dovedit a fi o fata care impartea fluturasi.

Lucrurile s-au agravat cu timpul. Daca am intalnire cu vreo prietena si dintr-un anumit motiv aceasta nu reuseste sa mai ajunga,clar isi bate joc de mine. Daca prietenul nu raspunde la telefon, clar e cu alta. Pot deja sa imi imaginez ce vorbesc in momentul ala. Si incep sa inventez tot felul de scenarii acolo unde nu exista, sunt convinsa ca toate amicele lui il plac, de fapt, si vor sa mi-l fure.

Paranoia mea are aplicatii si in lucrurile marunte. Daca, spre exemplu, in frigiderul familie gazda gasesc margarina asezata in alt loc decat cel obisnuit (sa zicem, in spatele altui aliment), e clar: imediat sunt convinsa ca e o aluzie la faptul ca mananc cam multa margarina.

Nu prea ma consider vinovata de paranoia mea; consider ca pe undeva, e o reactie fireasca a faptului ca oamenii sunt atat de nesinceri si au atat de multe lucruri de ascuns. Putini indraznesc sa iti spuna in fata ce gandesc si recurg la tot felul de tertipuri sa "iti dea de inteles ceva", chestie pe care pe mine una, ma enerveaza la culme, fiindca io nu prea ma prind intotdeauna. Dar fiind paranoica, incep sa fac tot felul de interpretari; chiar si cand nu e cazul.

Paranoia asta m-a si ajutat ,in schimb, de cateva ori, deoarece m-a facut sa ma astept si ulterior sa accept anumite realitati.Totusi, momentul decisiv in care mi-am dat seama ca trebuie sa o las mai moale, a fost urmatorul:

Intr-o zi cu soare am cunoscut la plaja un tip. Dupa ce a facut primul pas, am facut obisnuita conversatie de complezenta si am stabilt o intalnire, fiecare si-a vazut de treaba lui. Problema era ca tipul se juca de zor cu vreo doi copii de care parea foarte atasat. Si care in imaginatia mea ,care deja incepuse sa lucreze,erau clar copii lui. Nu incapea indoiala. Ce nemernic. Sigur sotia lui face mancare acasa si el, magarul, iese la agatat. Asa-s barbatii, toti niste porci bla bla.
Plina de nervi din cauza indraznealii pe care a putut sa o aiba facand asa ceva,om cu copii acasa... incep sa ma indrept spre el, pornita sa ii zic vreo doua. Ajung in fata lui, si cand dau sa deschid gura, mi se trezeste ultimul neuron ametit de caldura si ma plesneste revelatia: tipul era negru, iar copiii erau albi!,

Vreau, vreau vreaaau


Oficial am o noua fixatie.
Dupa lamentabilul esec cu trenciul, iata ca am un nou motiv sa traiesc. Vreau propria mea colectie de Kokeshi Kimmidoll. Banuiesc ca nu am evoulat spiritual suficient, fiindca fericirea mea clar s-ar trage din aceste lucruri materiale.
Asa ca nu stiu ce le innebuneste pe femei, dar pe mine clar m-ar face fericita macar o kimmidoll, sa imi incep colectia, care insumeaza vreo 14 astfel de minunatii.

vineri, 20 noiembrie 2009

Care cauta aventuri nastrusnice?


Anunt gasit in ziarul de saptamana asta

duminică, 15 noiembrie 2009

:)

Mass primit

X:Daca un jefuitor te obliga sa scoti bani din bancomat, poti anunta politia, daca introduci codul PIN invers. Ex: daca ai codul 1234, introdu 4321. Bancomatul recunoaste codul inversat, iti da banii, dar in acelasi timp, anunta politia, care sa vina imediat in ajutorul tau. Din pacate se foloseste rar aceasta metoda, deoarece oamenii nu o cunosc. Dati mai departe sa afle toti !
geisha: si daca am codul 4554?
X: faci la fel

vineri, 13 noiembrie 2009

Hai sanatate!

01. Viata e asa de tragica : azi esti aici, mâine iarasi….
02. Poate ca banii vorbesc, dar cu auzul nu stau prea bine, pentru ca niciodata nu vin cind ii chem.
03. Daca Dumnezeu ar fi vrut sa fim specialisti informaticieni, ne-ar fi creat cu 16 degete la miini.
04. Traieste fiecare zi, ca si cum ar fi ultima. Apoi, intr-o zi, asa se va si intimpla.
05. Viata mea e ca un film care nu are distributia prea reusita. Si nu ii intelg nici actiunea.
06. Femeile sunt ca medaliile olimpice : trebuie sa lupti pentru ele, apoi iti atirna de git o viata intreaga.
07. Timpul vindeca orice, insa nu e un bun chirurg plastician.
08. Dupa ce te casatoresti, vei afla ce e fericirea. Numai ca va fi prea tirziu.
09. Un semn sigur ca ai imbatrinit este ca luminarile de pe tort costa mai mult decit tortul.
10. Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea.
11. Foarte multi oameni isi petrec viata culcindu-se cind nu le e somn si trezindu-se cind inca le este.
12. Mult mai multi barbati si-ar parasi nevestele, daca ar sti sa isi faca bagajele.
13. Nu e destul sa fii tu norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie.
14. Nu conteaza daca esti sarac sau bogat. Conteaza sa ai bani!
15. Daca ti-e foame – maninca sare : o sa iti fie sete!
16. Stresul inseamna sa te trezesti urlind, apoi iti dai seama ca nu dormeai.
17. Nu ma duce pe mine in ispita, gasesc drumul singur.
18. Daca ajuti pe cineva, ai sa vezi ca isi va aminti de tine si data viitoare cind are nevoie de ajutor.
19. Dumnezeu a creat lumea din nimic. Nimicul se mai vede pe ici-colo.
20. Vacanta de vara este perioada cind parintii isi dau seama ca profesorii nu sunt platiti suficient de bine.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Itinerariu cultural


Voioasa nevoie mare, imi iau astazi bocceluta si plec sa vizitez Bois de Boulogne, fara sa ma documentez in prealabil prea mult. Tot ce stiu e ca e un parc enorm, ca are o gradina unde gradinarii au incercat sa planteze fiecare copac aparut in operele lui Shakespeare si cam atat. Ajung acolo si incep sa ma sucesc aiurea, fiindca nu pricep unde incepe si unde se termina parcul. Sau macar care e parcul. Nu are nicio intrare, doar sagetele care il indica. Intru in padurice, ca de fapt, asta era parcul, inaintez pe o potecuta si ma innamolesc (am uitat sa zic ca ploua). Ma invart ca o curca beata. Copaci si iar copaci. Apuc sa ies la soseaua care taie paduricea sau paduroaia, mai degraba, la cat de imensa e...
Drum drept,vant puternic,copaci de o parte si de alta; in afara de masini, pe alei pustiu. Ma hotarasc sa merg drept inainte, fiindca vad niste placute indicatoare care imi promit ca la capat ma asteapta o cascada mare. Sper sa nu fie cu taca si Cascada asta sa fie de fapt, numele vreunui restaurant cum am mai patit-o.
Si merg asa in nestire cre'ca vreo 20 de km, timp in care imi iau claxoane si o alta masina opreste langa mine. Foarte rar ma intalnesc cu cate vreo persoana care imi zambeste ciudat si simte neaparat nevoia sa se bage in seama, sa ma intrebe "ça va madmoiselle?".
Enervata si obosita, dau in final de cascada. Cacat. Hai ca merita vreo 10 km maxim de mers pe jos, da' nu 20. Ce naiba, nu e Urlatoarea. Si mai si ploua. Decid sa ma aventurez prin parc la intoarcere, poate dau de gradina lu Shakespeare, da' de unde atat... Ca pe orice poteca merg, ies la o strada. Intotdeauna alta strada. Asa ca ma resemnez si iau iar drumul de langa sosea.

In fata, o bunoaca de negresa cu juma de fund pe afara, merge in harfe si fanfleuri pe niste cizme de lac cu toc cui. Nici bine nu trec de ea, hop alta bunaciune, asta cu talele pe afara aproape complet. Incep sa ma gandesc ca oi fi mers asa de mult, ca am ajuns pe la Amsterdam probabil. Si uite asa tot bulevardul e plin de exponate care mai de care mai despuiate si mai cracanate si mai aplecate.

Si ca si cum nu e de ajuns, realizez ca nu prea mai stiu pe unde ma aflu, asa ca scot ghidul, poate poate ma dezmzticesc. Si imi pica ochii pe o mica descriere a parcului: "daca sunteti neinsotit, nu e intelept sa va aventurati de unul singur prin padure. Prostitutia si infractiunile sunt in floare".
Injur printre dinti si imi fac o nota mentala ca de acum inainte sa nu mai plec neinformata, in timp ce o masina opreste langa mine, iar soferul imi zambeste seducator. Si doar sunt in trening. Clar astia au o afinitate pentru firile sportive...

luni, 2 noiembrie 2009

Fara Titlu

Pentru a consola un tanar caruia i s-a intamplat o nenorocire, i se spune: "Fii tare, tine-ti firea, asta o sa te inarmeze pentru viitor, se poate intampla oricui", dar nimanui nu-i trece prin cap sa-i spuna adevarul: acelasi lucru ti se va intampla de doua ori, de patru ori, intotdeauna, daca tu esti facut astfel incat ti-ai expus partea vulnerabila, ti se va intampla obligatoriu si pe viitor.

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Love Story


Do you hear the sound of the rain? The rain of this night when the moon shines, sadly singing in my ears. I'm thinking of past times when we were together and then parted. Do you remember that night when it rained so much? You said that heaven predestined our love. I think about it all the time, all my nights are sad. Love hurts when you await the return of someone far away who will never come back. Why don't you listen to the noise of the rain and to the sound of my sobs? I am here on the riverbank, looking at the rain. You've already forgotten our love story.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Hai ca se poate!

In perindarile mele prin Centrul Comerial astazi am dat de un trenci Zara absolut fabulos, de la care nu imi mai pot lua mintea. Problema majora acum e ca achizitionarea lui inseamna cam jumatate de luna de munca plus inca ceva zile, fara sa cumpar nimic altceva; de strans nu pot, ca-s foarte cheltuitoare si am nevoie si de altele; de imprumutat nu am de la cine, ca am prieteni la fel de faliti, iar de imprumutat de la prieteni francezi nu vreau... Am si io onoarea mea de romanca =)). Asa ca mi-a trasnit o idee geniala. Daca tot face lumea bani pe aici din absolut orice, ce ar fi daca m-as preface surdo-muta, ca aia de m-a jefuit de un euro? Imi fac un tabel, scriu niste nume si adrese la hoha, trec in dreptul lor ca au donat 10 euro. Daca prind cinci, zece francezi prosti sa imi dea cate 10 euro m-am scos.
Daca aveti o idee mai buna, va rog frumos sa ma stresati pe mess, ca de obiecei :D. Hai, ca doar suntem romani, la de-astea ne pricepem cel mai bine... Ce pana mea?? :))

joi, 22 octombrie 2009

miercuri, 21 octombrie 2009

Dragoste vs despartire

Dragostea nu are ochi, nu are urechi, nu are motiv,nu are varsta,nu are rusine, nu tine cont de absolut nimeni si nimic, nu vine planificata, e devastatoare, e cel mai al dracului lucru, fiindca nu are nicio noima si nicio logica. De-aia e si greu sa ii gasesti leac.
Niciun alt sentiment nu reuseste sa te faca sa treci prin absolut toate starile posibile.

Am aflat cu parere de rau despre divortul lui Catalin Crisan, el fiind el care a vrut cu tot dinadinsul sa puna capat casniciei. Pana nu demult, as fi umplut randurile celor care ar fi aratat acuzator cu degetul: "cum a putut? dupa 14 ani de casnicie? cu doi copii? cu o nevasta atat de frumoasa etc"

De fiecare data cand intervine despartirea intr-un cuplu, automat cel parasit ramane in postura de victima, in timp ce celalalt e calaul.
Cu totii am trecut prin astfel de situatii. Daca am fost cei abandonati, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne autocompatimim in mod repetat, sa dramatizam, sa ne simtim tradati. Dupa care am inceput o tirada de ochi scosi la adresa celuilalt: "mi-ai promis", "credeam ca", "ai mintit cand imi spuneai ca", "mi-ai jurat ca", "cum ai putut" etc etc.

Atunci cand avem capul plin de fluturi inregistram all the sweet nothings, toate promisiunile si juramintele facute de celalalt in momentele de euforie. Ne place sa auzim juraminte in care sa existe termeni de "niciodata", "intotdeauna","pentru totdeauna" samd. Uitam ca omul e schimbator si credem ca noi suntem speciali si ca in cazul nostru totul e pe bune, fiindca persoana de alaturi nu e ca celelalte. Si chiar daca pe moment declaratiile sunt sincere, nu reprezinta absolut deloc o certitudine. Ba mai mult, sunt exact rahaturile care pun paie pe foc la despartire.
Fiindca cel ranit va scoate tot arsenalul de la naftalina si se va folosi de toate promisiunile care i s-au facut ca sa i le scoata pe nas celuilalt.

Situatia se agraveaza si mai tare cand abandonatul, care isi linge ranile si se aspteapta ca celalalt sa se intoarca (sa relizeze ce greseala mare a facut) afla ca, de fapt, celalalt e bine mersi, fericit, ba chiar indragostit lulea la nici trei saptamani dupa despartire.
Si atunci incepe adevarata drama,razboiul impotriva sinelui si asupra celuilalt. O mie de de ce-uri retorice, de nopti nedormite, reluarea filmului, "da daca nu faceam asa si faceam invers" and so on.
E dureroasa o lupta seaca dusa cu tine insuti, cand vrei argumente de la celalalt, cand esti atat de batut in cap incat nu vrei sa pricepi motivul despartirii. Daca toata lumea ar intelege treaba asta, ar trai muult mai usor.

E extrem de simplu. De ce nu vrea nimeni sa priceapa ca dragoste cu forta nu se poate?? Omul care paraseste pe cineva nu e de condamnat. Nu poti acuza pe cineva / nu ai dreptul sa reprosezi cuiva ca nu mai simte nimic pentru tine! Nu poti condamna pe cineva ca nu te mai iubeste!
Dragostea nu tine de noi. E ceva care te pocneste intr-o zi, pur si simplu pe neasteptate si care iti poate lua mintile. Fiindca omul indragostit e intr-o mare masura un om nebun.

Asa ca incetati sa va mai minunati de ce X a lasat-o pe Y, care e o femeie perfecta, pentru Z, care e o stramba si o analfabeta. Nu mai cautati o logica in dragoste, nu exista asa ceva. Pur si simplu asa e dragostea, e oarba si fara de creier. Cand te-apuca, ala esti.

Camil Petrescu spunea ca dragostea e un proces de autosugestie, are nevoie de timp si complicitate sa se dezvolte. Aceasta afirmatie mi-a dat de gandit foarte multa vreme. Dar am descoperit pe propria piele ca nu e chiar adeavarat. Relatii de genul "hai ca merge", "hai ca poate iese daca imi dau interesul", "hai ca imi place". Si m-am tot autosugestionat io asa, pana in panzele albe, pana am zis, ajunsa la capatul puterilor si bunavointei ,"Ei pe draaacu". Daca nu ti-e a te indragosti, nu ti-e si gata. Poate sa fie cel mai frumos, cel mai destept, cel mai manierat baiat, sa ti-l laude prietenii, sa ii faca ode.
Spre socul tuturor, tie iti place de unul pe care pana nu demult nici nu il inghiteai,care se uita mai tot timpul dupa tate si care mai si vorbeste aiurea de multe ori. Dar nu tre' sa cauti sau sa dai cuiva vreo explicatie. Fiindca asa e dragostea, nu are absolut nicio logica...

Inca o tura cu povete de viitor :))

Acelasi cineva : mai fata eu stau si m-am gandit bine
Acelasi cineva: sa-ti dau o idee
Acelasi cineva: care zic io ca e cam buna spre perfecta
geisha: ia zi
Acelasi cineva: asculta aici
Acelasi cineva: de ce nu te-ai combinat tu cu un popa?
Acelasi cineva: si bani si trai bun
Acelasi cineva: si daca era sa te insele
geisha: aahahahahaaaa
acelasi cineva: te insela cu unu
acelasi cineva: nu cu una

luni, 19 octombrie 2009

vineri, 16 octombrie 2009

Prima intalnire si prietena cea mai buna

Cand eram mici,pe la 15-16 ani, noi, fetele (ma refer acum strict la generatia mea), aveam tendinta sa ne simtim jenate sa vorbim despre orice lucru intamplat pentru prima oara in relatia cu un baiat. Ba mai mult, eram terifiate ca nu cumva sa afle prietenii individului vreo faza mai intima, gen ti-a bagat mana sub bluza sau mai stiu eu ce.

Personal, eram chiar frustrata la gandul ca as putea da peste un astfel de specimen (eu copilarind cu baieti mai mari decat mine, care isi povesteau pe indelete activitatile extrascolare).

Conversatiile de pe atunci cu prietenii legate de viata intima/prima oara se reduceau la "mmm, da, a fost ok, mi-a placut/ nu mi-a placut".
Cu timpul, rolurile au inceput sa se inverseze, baietii devenind acum foarte discreti si misteriosi (nu includem aici porcii :) ) cu privire la viata privata, pe cand fetele simt, probabil, nevoia sa recupereze.

Dupa prima intalnire cu un tip, discutiile sunt cat de cat lejere... Prima intrebare care ti-e adresata de prietene, de o importanta cruciala este "ei, si? saruta bine?" Fiindca daca nu saruta bine, garantat tipul nu o sa ajunga prea/mai departe. A doua e "unde te-a dus/ unde ati fost?", a treia, aproape la fel de importanta ca prima e "cine a platit?" Daca ai platit tu, intrebarea care urmeaza e "a avut macar intentia sa plateasca el?".
Pentru ca primele intalniri sunt pentru noi exact ca un interviu de angajare: El candideaza la fericirea ta. Iar tu trebuie sa fii sigura ca merita si un al doilea interviu si ulterior, ca merita sa fie angajat si ca va face treaba buna in firma ta. Asa ca ii evaluezi potentialul si dai atentie la absolut orice detaliu: iti da mana cand cobori din autobuz? iti deschide usa cand intri in local? cum se poarta cu restul lumii? stie sa poarte o conversatie? inclusiv ce reactii are in cazul in care un caine comunitar da sa te muste. Orice detaliu e super important. In fond, e in joc viitorul firmei. Pe care o iubesti si pe care iti doresti sa o vezi dezvoltata.

Dar sa revenim la intrebari. Daca tipul reuseste sa fie angajat cu contract nedeterminat, evident discutiile cu prietena cea mai buna evolueaza si ele. Da, fetele vorbesc de marime. Si da, masoara. Si da, fac calcule. Si da, numara(minutele). Si da, fac comparatie. Si da, dezbat. Mult.
Daca esti bun la pat, prietenele prietenei tale o sa stie sigur. Daca nu esti bun la pat, prietenele prietenei tale o sa stie, de asemeni.
Daca prietena ta vrea sa iti dea papucii, prietena ei o sa afle cu mult inaintea ta; asta pe langa multe alte chestii, deoarece prietena prietenei tale va sti mereu mult mai multe decat vei sti macar tu despre relatia voastra.
Nu cred ca suna dur, deoarece banuiesc ca si cu baietii treaba sta cam la fel...

joi, 15 octombrie 2009

Planuri de viitor

(...)
Eu : nu ma vad cu el pe viitor
Eu: nu simt ca e el "the one"
Cineva : tu vrei sa simti fiorul?
eu : daaaaaa
cineva : pt ala care va fi...EL...TORRO?
eu: sa ma furnice
cineva : asta simteai la 16 ani
cineva: acu tre sa simti mireasma profitului
cineva : si a aranjarii pe viata !
:))

marți, 13 octombrie 2009

Semn divin

Azi am dat iar nas in nas cu echipa de la Acasa TV, in frunte cu nenea ala, care am inteles ca e cap de afis in film, State. De data asta in fata la Eiffel; ma, la cat de mare e Parisul, nici de le urmaream programul nu cred ca ii gaseam asa de usor. Deja incep sa cred ca nu mai e coincidenta...Daca ii vad si a treia oara o sa imi spun ca e clar semn de la Dumnezeu: ma vrea vedeta. Deja mi-am facut planul: am sa ii intreb daca nu cumva au nevoie de figuranti :)). Ca deh, mana de lucru romaneasca e mai ieftina.

luni, 12 octombrie 2009

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Ce mica e lumea



Ghiciti cu cine am dat azi nas in nas in fata la Sacré-Coeur! Ei bine, cu toata satra de la Acasa TV, venita sa filmeze nuj ce noua telenovela (niciodata nu le-am avut cu telenovelele romanesti). Partea comica e ca nu i-am recunoscut decat pe Cabral si pe Carmen Tanase, imbracata all gipsy.
Am apucat sa ma trag rapid in poza cu Cabral, ca erau toti pe la sfarsitul pauzei. Si oricum, pe restul nici nu ii stiam... Era o blonda pe acolo pe care parca o vazusem prin promo-urile de la Acasa (o fi fost aia din regina??);

vineri, 9 octombrie 2009

Ii au si ei pe ai lor...

Frate, nu stiu ce era aseara in aer in Paris, da' mai toata lumea era chitrofonita. La metrou, trei gagici vesele cu o sticla de vin goala pe jumate. Nici bine nu cobor, o gasca de cinci handralai galagiosi si foarte bine dispusi si aia plus o sticla de vin. Sa zicem ca erau turisti astia si beau de bucurie, desi nu vad de ce ar vrea cineva sa vada beat Parisul. Anyway, ajung pe o banca in parc, unde am parte de un mini show, exact ca in filmele cu prosti.
Doi tipi pe o banca, praf de beti, zdranganeau o chitara si lalaiau in legea lor. Alaturi, in picioare, o tanti la vreo 45-50 de ani, imbracata toata in alb cu niste haine lalai, care aduceau foarte tare cu un halat de macelarie, tragea nervoasa dintr-o tigara. Dupa ce face doua ture de parc cu un mers nervos, se opreste tacticos la un moment dat , ii ia barbatului chitara din mana, se indeparteaza doi pasi si o buseste cu toata forta de ciment; dupa care se asaza linistita pe banca din fata, tragand in continuare din tigara. Liniste deplina urmatoarele doua minute (in timp ce eu ma oftic de mor ca nu am avut inspiratia sa fimez, ca sa mai rad inca o data acasa - dammit, mergea ca unsa pe youtube!).
Apoi urmeaza un schimb de replici de la distanta intre cele doua banci.
Dupa ce lucrurile se calmeaza, macelarita se ridica, se apropie de barbati, le ia dozele de bere din mana si le varsa in fata lor, moment in care imi zic: asta ori e nebuna clar, ori sufera de nebagare in seama. Ciudat e insa ca, niciunul din cei doi nu riposteaza.
Peste putin timp se elucideaza si misterul: macelarita e nevasta chitaristului. Se iau toti trei de gat si pornesc calm, in zig-zag spre casa...

Doua dintr-o lovitura

Stiu, o sa sariti iar toti cu gura sa imi ziceti ca numai eu pot pati asa ceva. Asa e. Da' pe bune ca nu e vina mea.
In avantul meu de a invata cat mai repede cu putinta limba franceza, am zis sa imbin utilul cu placutul, asa ca am inceput sa citesc toate BD-urile care mi-au cazut pe mana. Sa fie vreo cincisprezece pana acum. Si, ca o eleva silitoare ce vreau sa fiu, am luat chiar si notite si am si invatat by heart expresiile si tot ce mi se parea mie ca imi va fi de folos.
Si cum repetitia e mama invataturii, de ce sa nu pun si in practica ce am invatat cat mai des?
Si-uite-asa, plina de bunavointa, am inceput sa folosesc expresiile cu copiii. Toate bune si frumoase pana cand intr-o zi, in incercarea de a-l face pe unul din copii sa inceteze sa tipe, am urlat la el in gura mare o expresie proaspat invatata (tot de la benzi desenate, bineinteles), care imi suna mie in traducere ca ar insemna "taci". Moment in care copiii au bulbucat ochii la mine si m-au rugat sa repet, sa se asigure ca au inteles bine. Iar eu, in inocenta mea, am repetat si mai apasat, sa vada copii ca io am autoritate, ce mama ma-sii... Ei, numai bine ca aia era o injuratura destul de grava (de unde naiba sa stiu eu asta? Aici toate injuraturile suna a alintaturi...) Bine ca nu era vreun adult print preajma.
Am fost indulgenta cu mine, am zis ca deh, se mai intampla. Dupa care am comis-o iar. Urmatoarea zi. Le-am pus copiilor o piesa in franceza care imi placea mie mult tare. Ei bine, si aia era plina de injuraturi. Sper sa nu se apuce sa o fredoneze...
Si uite asa m-am lasat eu de BD-uri si de muzica si am dat-o pe literatura clasica franceza. Bai, si doar aveam intentii bune...

marți, 6 octombrie 2009

Hai cinciul si relatiile

Sa-i dea Dumnezeu sanatate celui care a inventat HI5-ul! Dupa Yahoo Messenger, mi se pare cea mai tare inventie posibila (urmata pe locul 3 de IMvisible Detector).
Nu stiu cum e pentru baieti, dar pentru noi, fetele, e un adevarat deliciu. Un motiv de barfa suculenta. Face cat zece iesiri pe faleza si trei in cluburi. Fiindca reuseste sa cuprinda tot ce ne intereseaza.
Daca vrei sa afli care cu care s-a mai combinat, cine de cine s-a despartit, ce toala si-a luat aia de la patru, e de ajuns sa faci un click. "Cum fata, nu ai auzit? E plecata in Spania proasta. S-a maritat. Nu, n-am vorbit cu ea, am vazut pe hai faiv alaltaieri. E cu un naspet, nu ca ea ar fi frumoasa. Avea poze de la nunta, s-a mai ingrasat si avea o rochie de mireasa prea penala. Da' lasa ca iti dai linkul."

Plus ca te poti da mare cu ultimele tale vacante, achizitii, cu cat de multi prieteni ai, cat de des iesi si pe unde, cat de tare te distrezi si ce marfa iti sta cu noua tunsoare.
Ca sa nu mai zic ca e, spre exemplu, o super metoda cand vrei sa dai bors magic vreunui/ei fost/e iubit/e. Iar aici e o adevarata strategie...
Poti sa pui poze cu tine si cu noua ta pereche. N-ai una? So? Iti iei un prieten mai scuturat pe care ex-ul nu il stie si pozezi cu el in rolul de iubit. Bineinteles, e obligatoriu ca dedesubt sa si explici prostului pozele: " eu cu iubi la mare", "vai, pisoi, ce ochisori aveai aici, nu dormisesi bine", "pupa dulsee la bita meaaaa xoxoxo" sau "vai, paparazii astia, ce nu ne mai lasa in pace".
Si daca vrei sa faci o treaba ca la carte, automat trebuie sa pui poza de profil cu amandoi. Urmatorul pas e sa ii vizitezi profilul, fiindca in mod logic orice tru hai faivar isi verifica recent visitors. Iar daca esti profesionist adevarat, faci asta NUMAI dupa ce primesti commenturi de la cat mai multi prieteni, obligatoriu gen "vaaaai, ce bine va sta impreuna", "iubiti-va mult", "love is in the air"pe cand nunta".

Hai cinciul poate schimba si destine. Sa mor de va mint. Acu' cativa ani eram pe punctul de a ma gasi cu un tip cunoscut pe net, care parea destul de ok. Pana i-am dat de profilul de hai faiv. Poza cu el in camera. Pe pat. Dedesubt un comentariu de la un "tovaras": "baaa coaieee, cate cucuri am mai tras in patul ala!"... Multumesc ca exista hai faiv!!

O alta chestie care ma da pe spate de fiecare data sunt statusurile de stare pe care le poti pune. Locul ala e sacru tata, e o forma de afirmare sau un mod de refulare, de informare, un zid al plangerii sau ce vrea creierul tau sa fie. Poti sa spui ce faci cu iubita, eventual de cate ori sau unde sau ce faci de unul singur.

Am reprodus mai jos cu maxima fidelitate cateva statusuri...

°se apropie frigul luati o haina in plus ..... dar nnu uitati si biblile sa le luati ( citindule )
°dute lent si vino tare penru mine nai valoare
°po_Oze noi..comm pliz:X..dau back:P
°"N-ajunge orice cartof Star Chips"
°Cand ma gandesc la infatisarea ta de ingeras buzele mi se umezesc gandindu-ma ca ti-as putea vorbi in soapta, spunandu-ti vorbe dulci…id "cos_myn_27"
°Barbatii...sunt ca si pantofii...unii nu rezista mai mult de un sezon..."
°sa maoara fetii mele jupuite pe tzatze"
°"o sug"
°"Femeia Este Dracul pe Pamant !!!"
°anu asta iau bacul sigur
°Intr-o zi voi vedea cum soarele rasare si apune in acelasi timp!!!"
°ma gandesc la iubita mea.....asta fac tot timpul de cand suntem impreuna
°pixurile scriu da...tu nu te-ai dus sa cumperi paine
°Mi s-a imbolnavit magarul..."
°ce-am mai cazut in shantz
Hai sanatate si la cat mai multe poze pe hai cinci va doresc!

Cum sa iti traiesti viata cu gratie


Cunosc o gramada de persoane (cu mine in frunte) care ar putea sa isi bage lejer ceva in ea de viata daca de maine s-ar busi netul.
Nu stiu cum sunt altii, da' la mine in casa daca (fereasca Dumnezeu, scuip de trei ori in san) pica netul sau se strica calculatorul, e o atmosfera asemanatoare cu priveghiul. Viata nu mai are brusc niciun sens, intru in panica, apoi in depresii, imi pierd pofta de mancare, am cosmaruri cand dorm, iar viata mea sociala e practic, inexistenta.
Nu am sa stau acum sa analizez fenomenul yahoo messenger (cum a aparut, cum ne schimba viata), ca nu-s in masura, desi la cat timp pierd cu el, ar trebui sa imi dau doctoratul pe tema asta.
Faza care ma seaca pe mine e de ce nu se scoate un cod al bunelor maniere pe mess? Ca daca tot am dezvoltat o adevarata societate virtuala, se impune si bunul simt, tre' sa existe anumite limite...

De exemplu, as vrea sa stiu si eu:

- Cate massuri pe zi maxim e ok sa dai?
- Buzz-ul e sau nu o impolitete? Ar trebui folosit doar in cazuri de maxima urgenta?
- Daca dau web-ul, am voie sa mananc intre timp?
- Cand intru e obligatoriu sa dau mass cu "buna" la toata lumea?
- Daca pica netul brusc, data urmatoare cand intru trebuie sa cer scuze tuturor cu care vorbeam in momentul ala?
- La ce interval de timp e preferabil sa setezi idle-ul?
- E ok sa ies fara sa zic pa? Sau zic pa doar celor cu care am vorbit? Dar celor cu care conversatia a ramas suspendata, le mai zic sau nu? Sau, poate e mai bine sa trimit iar un mass :d
- Daca fac baie sau stau pe wc, sau fac orice altceva, e de preferat sa pun la status?
- E frumos sa stai pe invisible?
- E urat sa day copy/paste la conversatii sau la franturi de conversatii?
- E ok sa anunti botezuri sau inmormantari la status?

Pot continua pana maine lista, dar acum ma gandesc la alta...cu lucruri penale care ti se pot intampla pe mess sau la gradul de penibilitate a massurilor/statusurilor de gen "noi poziliiiiici...dati un comment ca nu va cade mana" ...WTF?