vineri, 28 mai 2010

Ce (vrei sa) te faci cand o sa fii mare?

Cand aveam trei ani visul meu era sa fiu "taxatoare de bilete". Erau ghiseele alea improvizate in autobuz, unde vindea bilete cu o calatorie o tanti cu par scurt, proaspat scos de pe bigudiuri. Iti dadea biletul dupa ce ti-l taxa. Ei, facutul acelor gaurele ma fascina si imi dadea senzatia ca daca as face o cariera din perforatul biletelor as fi fericita.
La cinci ani mi se parea super atragatoare ideea de a spala vagoane de tren pe dinafara.
Am mai crescut si pe la vreo saispe ani, citind o Viata Libera, mi-a picat fisa: trebuia sa ma fac jurnalist. Pacat ca faza nu a trecut, asa cum au trecut dorintele din pruncia mea, ci mi s-a fixat din ce in ce mai adanc in creier. Astfel ca am urmat si o facultate pe care si acum o regret. Am pierdut trei ani doar ca sa imi dau seama ca nu sunt buna la asa ceva si ca daca vrei sa faci jurnalism poti face fara niciun studiu in domeniu. Sau ca poti foarte bine iesi din facultatea de Jurnalism fara sa stii regulile de ortografie (am cunoscut cazuri).

Poate ca jurnalismul in sine e o meserie pe cat de frumoasa o visam eu cand eram mica si naiva. Dar in ziua de azi consider ca e terfelita in ultimul hal de mai toate figurile care apar la TV.
Sunt complet scarbita cand vad ce se intampla cu mass-media in Romania, cat de lingai sunt jurnalistii, cum se depaseste orice limita de bun simt cu emisiuni de-a dreptul grobiene.

Nu pot sa inteleg de unde au rasarit peste noapte atat de multe fetite si baietei avizi de publicitate si de faima. Pana unde va ajunge acest grotesc?

In doua luni vin acasa si ma gandesc cu groaza la spectacolul cocalaresc si pitiponcaresc care ma asteapta, la cantitatea de fete sarace cu duhul, stridente si opulente care imi trezesc sentimente de mila amestecate cu sentimentul ca poate sunt eu o inadaptata.

"Si, deci, ce ai de gand sa faci cand o sa te duci acasa?" ma intreaba francezul, in timp ce stam la masa. In Romania nu se mai pune de foarte multa vreme problema asa. Nu te mai faci ce vrei tu, te faci ce poti.

Ce te faci cand o sa fii mare? - sunt deja mare. Deci, ce ma fac?...

vineri, 21 mai 2010

Ce ma mai fascineaza

Noua mea descoperire se numeste Ron Mueck, un sculptor hiperrealist australian, care m-a fascinat pe loc. Nu intru in detalii, (da, da, inca mi sila...) va arat doar poze.


Ce ma (mai) preocupa zilele astea


In noaptea de miercuri spre joi au fost furate de la Muzeul de Arta Modera a Parisului cinci tablouri in valoare de circa o suta de milioane de euro(!).
Se pare ca hotul a avut chiar si timp sa se plimbe vreo 15 minute, timp ce i-a permis sa isi aleaga operele de arta.
Astfel, el si-a insusit una bucata "Pescarus cu mazare" de Picasso (nu are gusturi proaste, avand in vedere ca doar acesta valoreaza 25 milioane de euro), "Pastorala" lui Matisse, "Femeia cu evantai" a lui Modigliani si inca vreo doua a caror traducere in romana nu o stiu si mi-e prea lene sa o caut.

Las la o parte problema legata de securitatea muzeului (care nu mai avea alarma activata de vreo doua luni) si stau si ma intreb ce o fi fost in mintea celui care le-a furat. Tablourile au o valoare inestimabila, sunt celebre si niciun colectionar impatimit nu si-ar permite riscul de a pastra asemenea bijuterii. Deci, practic, sunt imposibil de vandut.

luni, 17 mai 2010

Dragoste de sora partea a2a

madalina: crezi ca cei mai buni oameni de pe pamant vor fi intr-un tarziu si cei mai fericiti?
geisha: mm
geisha: sper
madalina: de ce? te crezi unul dintre ei?
geisha: nu cel mai bun
geisha: dar printre
geisha: cei buni
madalina: ce modesta esti tu
geisha: mars
madalina: eu m-am abatut de la atatea reguli ,doar dintr-o simpla curiozitate de fiecare data,si-am ajuns la maturitatea de a-mi da seama ca nu au fost decat niste copilarii facute din cauza ca nu am avut rabdare


Nu stiu cum sunt altii, dar pe mine faza de la urma m-a dat pe spate :))

duminică, 16 mai 2010

De ce mi se pare super amuzanta harta de metrou a Bucurestiului

Harta Metro Londra


Harta Metro Paris


Harta Metro Bucuresti :))

Fara titlu, ca nu am nicio idee originala de titlu

1. In toata viata mea nu am vazut atat de multi oameni nebuni cati am vazut in Paris in decurs de un an. Si cand spun nebuni nu ma refer la oamenii fara discernamant, care sunt in general cersetori si vorbesc singuri pe strada, cu care eram oarecum obisnuita acasa. Vorbesc de oameni cu adevarate probleme psihice, care arata de parca sunt fugiti din spital.

Acum o luna vazusem pe cheiul opus al metroului un barbat care nu s-a lasat pana nu a spart cu pumnii si picioarele un zid care ingradea niste scule de-ale RATP-ului (cred), folosite pentru modernizarea statiei. Dupa ce si-a calmat curiozitatea (se pare ca vroia sa vada doar ce e acolo) a inceput sa urle ca in jungla, apoi sa faca sugestii unui cuplu absorbit de o harta a Parisului : "Puteti vizita Piata de Pasari, o sa vedeti multe pasari acolo... Pentru ca eu...eu sunt o gorila!"...iar tipete, demonstratii...

Trec peste faza cu un barbat care urina ieri in fata la Notre Dame in plina zi, in plina strada, cu o groaza de lume imprejur si imi amintesc de un barbat din autobuz care scutura din cap spasmodic si puternic, timp ce injura incontinuu, se agata de bare si se certa cu un adversar imaginar. Pana in momentul ala va spun sincer ca nu am crezut niciodata ca exista Sindromul Tourette.

Azi la T2 am dat de altul. Era imbracat in marinar, avea o fata trista cu o privire ratacita, ca si cum ar fi trecut prin toate necazurie vietii; spunea ceva de un fiu, apoi ca nu are copii. La gat ii atarna o iconita cu Maica Domnului legata de un siret negru. Vorbea singur, sau se adresa cate unuia din tramvai, cand mai tare, cand mai incet, risipind pe jos bete de chibrit ce ii cadeau din buzunar, in timp ce gura si capul se miscau haotic din cand in cand.

In general, reactia este una de ignoranta in unanimitate. Fiecare pasager isi vede de treaba lui, nimeni nu pare speriat sau mirat. Din cand in cand se mai intorc capete sau se discuta in soapta, rareori se arunca priviri piezise sau curioase.

Acestea sunt doar cateva cazuri, fara sa pomenesc de articolele recente legate de oamenii impinsi de alti oameni cu probleme psihice pe cheiul metroului sau RER-ului.

Nu stiu cat de periculosi erau sau pot deveni cei pe care i-am vazut eu, cert e ca de cate ori vad asa ceva ma cuprinde un adevarat sentiment de mila.
Ma gandesc ce viata aveau oare inainte acesti oameni si cum de au putut ajunge in situatia asta. Ce necaz i-a adus in aceasta stare?

Ma copleseste cateodata diversitatea vietii si hazardul. De ce unor oameni li se intampla anumite lucruri si altora nu? Pe ce sistem functioneaza legea asta universala, astfel incat unui om ii e dat sa traiasca anumite necazuri care il duc in pragul nebuniei si altora nu li se intampla niciodata nimic?
Cum functioneaza hazardul?

miercuri, 12 mai 2010

Mari scandaluri in arta contemporana (partea I)


"O opera in sine nu e niciodata scandaloasa. Intalnirea dintre o opera si un context este cea care creaza scandalul. Scandalul nu califica o opera, ci este mai degraba o caracteristica temporala, un fapt cu durata limitata. Fie ca e formal sau social, scandalul starnit de o opera se dilueaza in timp si nu ramane definitiv in istorie decat atunci cand a provocat cele mai rele si cele mai injuste critici" (Fabrice Bousteau)

"Fantana" lui Marcel Duchamp, cel mai celebru pisoar de pe planeta, este considerata ca fiind cea mai controversata opera de arta a secolului XX.
"Intr-o lume plina de incertitudini, reguli, cu un univers artistic extrem de serios,Duchamp a reusit sa dea nastere unui alt mod de a considera arta. Nu exista nicio alta forma mai frumoasa de libertate, asta e scandalul.
Alegand impurul, el marcheaza o ruptura de conceptiile legate de arta. Duchamp sparge codurile, libereaza, reabiliteaza un obiect pe care il judecam ca fiind infam, redefineste raportul spectatorului cu opera de arta.
Arta lui este o cosa mentale, cum scria Da Vinci, el nu cere ca spectatorul sa admire pasiv opera, ci face apel la creativitatea lor; reactiile sau absenta lor fac, de asemeni, parte din opera lui Duchamp.
Vorbim despre o arta sub-mentala, un lucru inconstient." (J M Ribes)


Cloaca Original- Wim Delvoye este o masina producatoare de excremente, ea reconstituind procesul digestiei umane.
Aceasta a scandalizat oamenii din Dusseldorf deoarece, dupa parerea calvinistilor ingrijorati, irosea mancarea, in SUA invocandu-se mai degraba, probleme de igiena.

duminică, 9 mai 2010

By me

Mai de nou confectionez si vederi :))
Poza e facuta de mine, prelucrarea e de mesterul Catalin.

luni, 3 mai 2010

Dragoste de sora

madalina: stii...imi pare rau tare de tot ca nu ai stat mai mult pe langa mine
geisha: de ce?
madalina: poate ca m-as fi maturizat mai frumos,si poate ca nu as fi facut greselile pe care le-am facut
geisha: lasa
madalina: si invatam o gramada de lucruri
geisha: ca acus ma intorc
geisha: nu ai sa stii cum sa scapi de mine mai repede
geisha: am sa stau acasa
geisha: pana imi fac buletinul
madalina: dureaza o saptamana
madalina: toate astea
geisha: pai e de ajuns
madalina: nu te vreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeau!
madalina: am spus ca imi pare rau ca nu ai stat la timpul respectiv
madalina: nu si acum
madalina: acum am invatat singura
madalina: multe chestii

duminică, 2 mai 2010

Eu, Gogo si punguta cu trei bani

Povestea de mai jos nu ne face cinste, dar e must tell :))
E sambata si Gogosica arde de nerabdare sa ne ducem la un brocante de la ea din sat, care se tine o data pe an. Mai pe romaneste,la un fel de talcioc in care francezii scot la inaintare toate lucrurile de prin casa pe care nu le mai vor, de la mouse-uri si stickere pana la trotinete, lampi, cuptoare cu microunde, haine si alte bazaconii. Si totul pe sume de nimic. Astfel ca gasesti tricouri originale Lacoste la un euro sau mouse-uri Hello Kitty cu 2 (fiecare cu ce-l doare)...


Problema e ca noi suntem aproape leftere. Mai precis, Gogo are cinci euro pe care, cu sufletul ei de ingeras, ii imparte cu mine surioreste. Eu cheltuiesc doi euro, asa ca mai ramanem cu trei.

Tot foindu-ne printre vecinii din sat cu mesele transformate in tarabe, in ideea de a vedea toata marfa (implicit de a cheltui cu cap cocosanta suma de trei euroi), Gogo se impiedica de o vecina cunoscuta, care o intreaba daca nu vrea niste haine, pe sistemul "am o pereche de pantaloni albi, noi-nouti, vara trecuta i-am luat, tare bine ti-ar veni..." Gogosica nu, ca hau bau. Femeia "nuuu, ca ti le dau pe degeaba, bla bla". Corina ca nu, ca sigur i-s mici, da' dracu din mine incepe sa o impunga (pantalonii sunt fix marimea mea). Si uite-asa incepem sa scormonim pe acolo in cautare de haine. Dupa ce imi aleg eu jdemii de toale care imi plac,in timp ce femeia ii prezinta altele si altele, care ei nu ii vin (dar mie da), Gogo ma intreaba:
- Ei si acum, ce fac? Nu pot sa plec asa...
- Ii spui multumesc frumos, sunteti foarte gentila si ne caram... Doar ti-a zis clar ca ti le da moaca...
- Nu fata, nu pot...Mi-e rusine...O sa o intreb cat face.
- Da da, asa facem... Ca oricum, de moment ce a zis ca nu vrea niciun ban pe ele, tu o sa o intrebi, ea clar o sa zica ca nu face nimic, ca doar asa a zis de la inceput.
Zis si facut.

Numai ca in momentul in care Gogo intreaba pretul, frantuzoaica incepe sa faca mental calcule (noi deja gata, eram cu picioarele inmuiate,am zis ca am sfeclit-o clar).
Cumpaneste cateva clipe teancul de haine si spune (noi eram cu suflarea taiata): "Eeeh, trois euro, ça va?".

Am plecat cu picioarele ca de cauciuc, razand aproape isteric.
Pe drum, in timp ce ma plangeam de conditia noastra de sarace, vai de mama lor, gasim intinsi frumos, pe strada, exact in fata noastra,40 de euro. Frumos pierduti in doua bancnote de cate 20. Ne uitam imprejur sa vedem daca e cineva cu fata de om care a pierdut 40 de euro , dar, cum nu e, insfacam banii si marim pasul.


Pe drum intram in curtea unui paysan care isi incropise in ograda un muzeu de arta contemporana cu vanzare. La intrare statea tantos expusa o adunatura de fiare si obiecte casnice utilizate, acompaniate in fata de o foaie de ziar pe care scria "a te uita in gunoi este deja o ARTA."


Am mai vazut acolo desene facute pe placi de pick-up, ziare si carton si o minge enorma din plastic transparent (care mi-a amintit de episodul din Seinfeld cu baiatul care traia intr-o bula), care avea inauntru petale de trandafir de la o floare de plastic.

Mare iubitoare de arta contemporana cum ma stiti, am incercat sa patrund tainele acestor exponate, dar nu am reusit. Am ramas cu o fata la fel de tampa ca atunci cand am vazut la Centre Pompodou expusa, ca obiect de arta, o lopata atarnata din tavan.

La iesire am vazut o geanta de plaja care mi-a luat ochii. Vanzatorii erau doi frati (cred), genul de studenti la politehnica.
Mai aveau la vanzare tricouri negre cu Triple X, Harry Potter, Action Man, Spider Man , de care erau foarte mandri. "Absolut tot ce e aici are legatura cu filmele".

Le cer geanta, care de fapt, nu era de vanzare, era pentru transportat produsele. Dar fara sa stea pe ganduri, varsa "marfa" (vreo 20 de pokemoni si un urs koala albastru, pe care nu il cunosc, dar care cred ca e vreun personaj din desenele Walt Disney) si imi intind geanta de plaja veseli. Platesc si plec fericita cu geanta mea "Mamma mia", film pe care nici macar nu l-am vazut...