Jurnalul unei dependente
Am un
profund suflet de grasa. Ador zaharul sub toate formele lui. Ador painea cu
ciocolata proaspat scoasa din cuptor, ador cartofii aia taiati in bucati mari
de la Mac Donald’s cu sosul ala deluxe, ador Mac Flurry-ul natur. Doaaamneee
cat ador cripsy strips-urile de la KFC. Dumnezeu sa te aiba in pace acolo unde
esti, Colonele, ca mare lucru ai adus pe lumea asta, muuuuult mai mult decat a
putut face pentru planeta asta Steve Jobs. Ti-as dedica o zi din an. Ziua
Colonelului, in care sa se dea la toti clientii fideli cate o galeata de 6 hot chicken
wings cu 6 cripsy strips cu 3 sosuri la alegere, ca tare sufar ca in Franta nu
exista combinatia asta de meniu.
Problema
care ma dezgusta profund e ca nu pot fi grasa doar pe interior, ca obligatoriu
tot cultul dedicat colonelului tre’ sa se vada si la exterior…Asa ca dupa 6 ani
de lupte (pierdute detasat) cu zaharul si grasimile, am zis sa imi iau soarta in
maini si sa o pasez in alte maini mai serioase si mai competente (cele ale profului de box). Am zis ca daca cu vointa
nu se poate, incercam cu rusinea.
Si uite asa
m –am trezit peste noapte fortata sa renunt la zahar (imaginati-va aici 6
smileys de aia de messenger care se tin de obraji si tipa ca in tabloul lui Munch).
5 saptamani, fratilor !!!! In viata vietilor mele
nu am rezistat mai mult de o saptamana fara zahar. Saptamana care era precedata
de o alta in care recuperam tot zaharul pierdut in saptamana de dinainte.
Primele doua
saptamani au mai fost cum au mai fost. Noaptea visam ca mananc crème brulée si
moelleux au chocolat si toata ziua ii dadeam cu apa plata si lamaie asezonata
cu sparanghel si pastai verzi .Si sala, muulta sala…
A patra saptamana am
tras patura pe mine si am plans toata noaptea de dorul unei sticle de fanta pe care un om fara suflet a baut-o la masa cu
mine in fata mea. Fara niciun regret. Dusman, nu altceva.
Toti prietenii
s-au transformat in dusmani ; cum mancam cu ei ma invitau sa le gust din
desert.
« Pai
cum baaai, nu v-am zis ca nu am voie la
zahar ??? Mai am 2 saptamani, 2 zile si 53 de minute ??? »
« da ia ma o gura, ca nu e moarte de om, doar gusti. Uite ce tiramisu de
casa am facut »
In momentele
alea iesea diavolul din mine, scoteam flacari pe ochi « TU NU AUZI CA OMUL
ALA A ZIS CA NU AM VOIE ZAHAR DELOC ???? Pai daca omul ala a zis asa, cine esti tu sa iti permiti sa spui ca pot sa gust ?
Esti cumva nutritionist ?? Esti maestru dietetician? NU, nu vreau
sa gust din ah, minunata aia prajitura, uite-o cum i se prelinge din castron crema aia
mascarpone si ce frumos e ea pudrata cu cafeaua aia, zici ca are pistrui…PIEI
SATANA !!!! »
7000 de
litri de apa si 800 de lamai bio mai tarziu (si multe vise erotice cu gogosi)
am reusit sa scap de o marime la pantaloni (mai am inca de doua ori pe atat…trist…).
5 saptamani fara zahar. Recordul vietii mele. Secretul nu era vointa,ci rusinea
ca ma pune omul ala pe cantar si se prinde ca mananc inghetata noapte pe furis.
Si ajung la
ziua de azi, cand se da iar dezlegare la zahar ; dar cu bun simt si
probabil nu zilnic, asa cum imi place mie sa-mi traiesc viata.
Pun ochii pe
o briosa grasa, plina cu merisoare si ciocoala alba. Aoleeeuu, de cand te pandeam. Si o iau pe furis (de ce pe furis nu stiu), dupa care strig in gura mare.
« Azi am voie sa mananc zahar!!! »
Colegii ma privesc compatimitor, ma bat pe umar si ma
incurajeaza, imi spun ca e foarte meritata si ca nu stiu cum am reusit atata timp fara
zahar. Aproape ca se sparg baloane
imaginare pline cu confetti, se aud sunete de trompete, se pogoara duhul
Colonelului si a 7 patisieri printre noi si ma lauda ca am reusit sa nu cedez instinctului de grasa timp de cinci saptamani.
Ma duc in
spatele magazinului cu prada, o colega vrea sa guste din briosa mea (CEEEEEE ????????).
Un raget de leu nervos iese din gatlej (NIMENI NU SE APROPIE DE BRIOSA ASTA !!!!!
DU TE SI IA TI BRIOSA TA !!!) Colega isi retrage mana de pe briosa, se indeparteaza incet si fara miscari bruste, cu ochii in patru.
Mananc briosa
tacticos, vreau sa ii simt fiecare firmitura in parte, fiecare atom, sunt pe
nori pufosi, viata iar capata sens, devine colorata, dupa care o termin (briosa, nu viata, desi viata fara briosa nu prea e viata...) si imi
spun in gand : gata, gata, acum ne calmam…
Dar zaharul
cere alt zahar…Vreau sa gust din inghetatele alea noi de balesc la ele de mai
bine de o luna, parfumuri de vanilie, violete, pain aux epices. mmmm... Si
gustarea se transforma intr-o bula de inghetata de vanilie cat un bulgare de
zapada, care devin doua , ca vreau sa o gust si pe aia de fistic… Si brusc
intru intr-o frenezie pe care cred ca o au drogatii cand calca stramb dupa ce
ies de la dezintoxicare. Si mai vreau o briosa de aia cu ciocolata alba si
cranberry… Asa ca iau una si ma ascund
in cel mai intunecat cotlon al magazinului si incep sa molfai la ea. My
preeciousssssssss….
O termin pe
jumate si trebuie sa o abandonez subit pentru un rand de clienti care intra in
magazin. Servesc rapid, in sila, cu negura pusa pe creier, cu gandul doar la
briosa care ma asteapta cuminte in buzunar. Myyy preciouuuussss…
Ma retrag
iar ca un goblin sa termin si cealalta jumate , pulsul mi se accelereaza, ochii
imi fac ca la pacanele, respiratia se accelereaza si ea, creierul terminat incepe
sa tipe
‘PAI CE CACAT FACEM AICISA??? STOP STOPP STOOOOP !!; iar vrei sa fim grasi ??
iar o luam de a capat ??? atata efort , atata munca ???? »
Mana nu
asculta, da sa indese in gura restul de briosa, personalitatea devine schizofrena ;
vreau briosa aia ca pe viata mea, dar se duc lupte interioare grele ;
creierul zice nu, gura zice da, sunt sleita de batalia care se da, mana deodata
arunca briosa la gunoi.
Shut down
total 5 secunde.
Dupa care creierul isi revine incet, incet, preia controlul, darrrrr primul instinct da sa scoata briosa din gunoi. Mana se baga dupa ea avida, creierul tipa invins,
dupa care mana indeasa si mai tare briosa in sacul de gunoi…
Comentarii