luni, 28 septembrie 2009

Despre cat de mare si tare sunt io

Am vreo 5-6 prieteni care nu concep sa ia o decizie inainte sa se consulte cu mine. Mereu simt nevoia sa vada mai intai care e perspectiva mea asupra acelui lucru. Chestie care, evident, imi gadila egoul.
Faaaata, sa ma vopsesc la par? Verde sau mov?/ Faaaata, sa ii dau papucii lu' Gogu, sau sa astept sa treaca sarbatorile, sa nu fiu singura?

Nu stiu cum am ajuns in postura asta si ce am facut de parerea mea conteaza asa tare. Ce ii face sa creada ca as avea dreptate in ce spun sau in raspunsurile pe care le dau? Pentru ca am raspunsuri pentru toate problemele. Si imi place sa dau sfaturi. Cel mai tampit lucru pe care il fac cu brio. Sa dau sfaturi mi se pare cel mai usor lucru din lume.
Imi iau o mina de om ganditor, cu privirea dusa departe, ma prefac empatica si incep prin a spune :"da...stiu cum e..." (sa vada omu' ca-s pe aceeasi lungime de unda cu el). Adaug un "am patit si io odata faza asta...".Continuu apoi, dupa caz, o analiza a situatiei gen "cand s-a intamplat asta? (...) "aici ai si tu o parte din vina..." Si dup-aia incep sa torn. Si bineinteles, fac pe matura, pe desteapta, pe patita si incep sa spun rezolvarea. Sfaturi pe care le-am auzit si eu la randul meu si pe care, bineinteles, nu le-am urmat si pe care nu as fi in stare sa le urmez daca ar fi nevoie nici a doua oara, dar pe care clar mi-ar placea sa le aud. Bineinteles, ii fac sa se simta mai bine...le place sa asculte o persoana asa "desteapta, puternica si curajoasa" ca mine. (Ceeee?!)

De fiecare data cand dau un sfat imi amintesc cum eu am reactionat exact pe dos.
Te-a parasit Gogu? Aaaa, foarte bine, lasa-l, nu-l mai cauta. Oricum nu te merita. Nu sta in casa si nu iti mai plange de mila. Trebuie sa bla bla bla, tu esti cea mai importanta fiindca bla bla bla; ba chiar e mai bine asa, fiindca bla bla bla.
Pai cum sa ma dau eu de gol, sa ii spun prietenei mele, ca eu, de fapt, am plans cu patura in cap trei saptamani? Ca de fapt, ea e cea de admirat, ea e cea puternica dintre noi doua? Eu tre sa par tare, sa fiu convingatoare, sa fiu un exemplu in continuare.

Am o prietena. Cea mai buna. Mereu am admirat-o si am luat-o drept un model bun. Niciodata nu imi cere sfaturi. Eu i-am cerut intotdeauna. Jumatate nu au fost bune, fiindca nu au fost realiste, incurajau niste vise exagerate. Dar o iubesc pentru asta, fiindca la vremea respectiva m-au linistit si mi-au facut bine.
Problema e ca acum prietena mea sufera. Si, ca de obicei, nu se plange, nu cere sfaturi. Mi-as dori sa imi ceara sfaturi, sa ii torn gogosi. Dar nu imi cere, probabil ca ma cunoaste deja prea bine, imi stie tehnica. Poate de-aia o si iubesc. Ea e singura care stie ca nu sunt mare si tare si nicidecum nu dau sfaturi demne de luat in seama.

Sa dai sfaturi e cel mai usor lucru din lume, nu doar pentru mine, ci pentru oricine. Cu o singura conditie: sa nu fii tu pus in situatia respectiva in acel moment.

Un comentariu:

danetta spunea...

cine? io? sau io eram aia cu gogu? =))