Fara titlu, ca nu am nicio idee originala de titlu
1. In toata viata mea nu am vazut atat de multi oameni nebuni cati am vazut in Paris in decurs de un an. Si cand spun nebuni nu ma refer la oamenii fara discernamant, care sunt in general cersetori si vorbesc singuri pe strada, cu care eram oarecum obisnuita acasa. Vorbesc de oameni cu adevarate probleme psihice, care arata de parca sunt fugiti din spital.
Acum o luna vazusem pe cheiul opus al metroului un barbat care nu s-a lasat pana nu a spart cu pumnii si picioarele un zid care ingradea niste scule de-ale RATP-ului (cred), folosite pentru modernizarea statiei. Dupa ce si-a calmat curiozitatea (se pare ca vroia sa vada doar ce e acolo) a inceput sa urle ca in jungla, apoi sa faca sugestii unui cuplu absorbit de o harta a Parisului : "Puteti vizita Piata de Pasari, o sa vedeti multe pasari acolo... Pentru ca eu...eu sunt o gorila!"...iar tipete, demonstratii...
Trec peste faza cu un barbat care urina ieri in fata la Notre Dame in plina zi, in plina strada, cu o groaza de lume imprejur si imi amintesc de un barbat din autobuz care scutura din cap spasmodic si puternic, timp ce injura incontinuu, se agata de bare si se certa cu un adversar imaginar. Pana in momentul ala va spun sincer ca nu am crezut niciodata ca exista Sindromul Tourette.
Azi la T2 am dat de altul. Era imbracat in marinar, avea o fata trista cu o privire ratacita, ca si cum ar fi trecut prin toate necazurie vietii; spunea ceva de un fiu, apoi ca nu are copii. La gat ii atarna o iconita cu Maica Domnului legata de un siret negru. Vorbea singur, sau se adresa cate unuia din tramvai, cand mai tare, cand mai incet, risipind pe jos bete de chibrit ce ii cadeau din buzunar, in timp ce gura si capul se miscau haotic din cand in cand.
In general, reactia este una de ignoranta in unanimitate. Fiecare pasager isi vede de treaba lui, nimeni nu pare speriat sau mirat. Din cand in cand se mai intorc capete sau se discuta in soapta, rareori se arunca priviri piezise sau curioase.
Acestea sunt doar cateva cazuri, fara sa pomenesc de articolele recente legate de oamenii impinsi de alti oameni cu probleme psihice pe cheiul metroului sau RER-ului.
Nu stiu cat de periculosi erau sau pot deveni cei pe care i-am vazut eu, cert e ca de cate ori vad asa ceva ma cuprinde un adevarat sentiment de mila.
Ma gandesc ce viata aveau oare inainte acesti oameni si cum de au putut ajunge in situatia asta. Ce necaz i-a adus in aceasta stare?
Ma copleseste cateodata diversitatea vietii si hazardul. De ce unor oameni li se intampla anumite lucruri si altora nu? Pe ce sistem functioneaza legea asta universala, astfel incat unui om ii e dat sa traiasca anumite necazuri care il duc in pragul nebuniei si altora nu li se intampla niciodata nimic?
Cum functioneaza hazardul?
Acum o luna vazusem pe cheiul opus al metroului un barbat care nu s-a lasat pana nu a spart cu pumnii si picioarele un zid care ingradea niste scule de-ale RATP-ului (cred), folosite pentru modernizarea statiei. Dupa ce si-a calmat curiozitatea (se pare ca vroia sa vada doar ce e acolo) a inceput sa urle ca in jungla, apoi sa faca sugestii unui cuplu absorbit de o harta a Parisului : "Puteti vizita Piata de Pasari, o sa vedeti multe pasari acolo... Pentru ca eu...eu sunt o gorila!"...iar tipete, demonstratii...
Trec peste faza cu un barbat care urina ieri in fata la Notre Dame in plina zi, in plina strada, cu o groaza de lume imprejur si imi amintesc de un barbat din autobuz care scutura din cap spasmodic si puternic, timp ce injura incontinuu, se agata de bare si se certa cu un adversar imaginar. Pana in momentul ala va spun sincer ca nu am crezut niciodata ca exista Sindromul Tourette.
Azi la T2 am dat de altul. Era imbracat in marinar, avea o fata trista cu o privire ratacita, ca si cum ar fi trecut prin toate necazurie vietii; spunea ceva de un fiu, apoi ca nu are copii. La gat ii atarna o iconita cu Maica Domnului legata de un siret negru. Vorbea singur, sau se adresa cate unuia din tramvai, cand mai tare, cand mai incet, risipind pe jos bete de chibrit ce ii cadeau din buzunar, in timp ce gura si capul se miscau haotic din cand in cand.
In general, reactia este una de ignoranta in unanimitate. Fiecare pasager isi vede de treaba lui, nimeni nu pare speriat sau mirat. Din cand in cand se mai intorc capete sau se discuta in soapta, rareori se arunca priviri piezise sau curioase.
Acestea sunt doar cateva cazuri, fara sa pomenesc de articolele recente legate de oamenii impinsi de alti oameni cu probleme psihice pe cheiul metroului sau RER-ului.
Nu stiu cat de periculosi erau sau pot deveni cei pe care i-am vazut eu, cert e ca de cate ori vad asa ceva ma cuprinde un adevarat sentiment de mila.
Ma gandesc ce viata aveau oare inainte acesti oameni si cum de au putut ajunge in situatia asta. Ce necaz i-a adus in aceasta stare?
Ma copleseste cateodata diversitatea vietii si hazardul. De ce unor oameni li se intampla anumite lucruri si altora nu? Pe ce sistem functioneaza legea asta universala, astfel incat unui om ii e dat sa traiasca anumite necazuri care il duc in pragul nebuniei si altora nu li se intampla niciodata nimic?
Cum functioneaza hazardul?
Comentarii