Sunt paranoica.
Sunt o persoana paranoica. Si mereu am recunoscut asta. Iar acestei paranoia i se adauga si o bogata imaginatie. Si ambele adunate ating punctul culminant atunci cand vreun factor extern imi provoaca latura posesiva. Imi amintesc cum in clasa a noua era sa o iau razna de gelozie numai cat am vazut de la departare o fata apropiindu-se de baiatul care imi placea. Puteam deja sa jur ca e o admiratoare, sau o fosta prietena care clar il vrea inapoi, sau o amica innebunita dupa el. S-a dovedit a fi o fata care impartea fluturasi. Lucrurile s-au agravat cu timpul. Daca am intalnire cu vreo prietena si dintr-un anumit motiv aceasta nu reuseste sa mai ajunga,clar isi bate joc de mine. Daca prietenul nu raspunde la telefon, clar e cu alta. Pot deja sa imi imaginez ce vorbesc in momentul ala. Si incep sa inventez tot felul de scenarii acolo unde nu exista, sunt convinsa ca toate amicele lui il plac, de fapt, si vor sa mi-l fure. Paranoia mea are aplicatii si in lucrurile marunte. Daca, spre exem...