Ce (vrei sa) te faci cand o sa fii mare?
Cand aveam trei ani visul meu era sa fiu "taxatoare de bilete". Erau ghiseele alea improvizate in autobuz, unde vindea bilete cu o calatorie o tanti cu par scurt, proaspat scos de pe bigudiuri. Iti dadea biletul dupa ce ti-l taxa. Ei, facutul acelor gaurele ma fascina si imi dadea senzatia ca daca as face o cariera din perforatul biletelor as fi fericita.
La cinci ani mi se parea super atragatoare ideea de a spala vagoane de tren pe dinafara.
Am mai crescut si pe la vreo saispe ani, citind o Viata Libera, mi-a picat fisa: trebuia sa ma fac jurnalist. Pacat ca faza nu a trecut, asa cum au trecut dorintele din pruncia mea, ci mi s-a fixat din ce in ce mai adanc in creier. Astfel ca am urmat si o facultate pe care si acum o regret. Am pierdut trei ani doar ca sa imi dau seama ca nu sunt buna la asa ceva si ca daca vrei sa faci jurnalism poti face fara niciun studiu in domeniu. Sau ca poti foarte bine iesi din facultatea de Jurnalism fara sa stii regulile de ortografie (am cunoscut cazuri).
Poate ca jurnalismul in sine e o meserie pe cat de frumoasa o visam eu cand eram mica si naiva. Dar in ziua de azi consider ca e terfelita in ultimul hal de mai toate figurile care apar la TV.
Sunt complet scarbita cand vad ce se intampla cu mass-media in Romania, cat de lingai sunt jurnalistii, cum se depaseste orice limita de bun simt cu emisiuni de-a dreptul grobiene.
Nu pot sa inteleg de unde au rasarit peste noapte atat de multe fetite si baietei avizi de publicitate si de faima. Pana unde va ajunge acest grotesc?
In doua luni vin acasa si ma gandesc cu groaza la spectacolul cocalaresc si pitiponcaresc care ma asteapta, la cantitatea de fete sarace cu duhul, stridente si opulente care imi trezesc sentimente de mila amestecate cu sentimentul ca poate sunt eu o inadaptata.
"Si, deci, ce ai de gand sa faci cand o sa te duci acasa?" ma intreaba francezul, in timp ce stam la masa. In Romania nu se mai pune de foarte multa vreme problema asa. Nu te mai faci ce vrei tu, te faci ce poti.
Ce te faci cand o sa fii mare? - sunt deja mare. Deci, ce ma fac?...
La cinci ani mi se parea super atragatoare ideea de a spala vagoane de tren pe dinafara.
Am mai crescut si pe la vreo saispe ani, citind o Viata Libera, mi-a picat fisa: trebuia sa ma fac jurnalist. Pacat ca faza nu a trecut, asa cum au trecut dorintele din pruncia mea, ci mi s-a fixat din ce in ce mai adanc in creier. Astfel ca am urmat si o facultate pe care si acum o regret. Am pierdut trei ani doar ca sa imi dau seama ca nu sunt buna la asa ceva si ca daca vrei sa faci jurnalism poti face fara niciun studiu in domeniu. Sau ca poti foarte bine iesi din facultatea de Jurnalism fara sa stii regulile de ortografie (am cunoscut cazuri).
Poate ca jurnalismul in sine e o meserie pe cat de frumoasa o visam eu cand eram mica si naiva. Dar in ziua de azi consider ca e terfelita in ultimul hal de mai toate figurile care apar la TV.
Sunt complet scarbita cand vad ce se intampla cu mass-media in Romania, cat de lingai sunt jurnalistii, cum se depaseste orice limita de bun simt cu emisiuni de-a dreptul grobiene.
Nu pot sa inteleg de unde au rasarit peste noapte atat de multe fetite si baietei avizi de publicitate si de faima. Pana unde va ajunge acest grotesc?
In doua luni vin acasa si ma gandesc cu groaza la spectacolul cocalaresc si pitiponcaresc care ma asteapta, la cantitatea de fete sarace cu duhul, stridente si opulente care imi trezesc sentimente de mila amestecate cu sentimentul ca poate sunt eu o inadaptata.
"Si, deci, ce ai de gand sa faci cand o sa te duci acasa?" ma intreaba francezul, in timp ce stam la masa. In Romania nu se mai pune de foarte multa vreme problema asa. Nu te mai faci ce vrei tu, te faci ce poti.
Ce te faci cand o sa fii mare? - sunt deja mare. Deci, ce ma fac?...
Comentarii
foarte tare "sunt deja mare. deci ce ma fac?"