Romaniei, cu drag

Asculta mai multe audio Haioase

Mi s-a facut o scarba incredibila cand am auzit specimenul de mai sus. Durerea mai mare e ca nu e singurul roman plecat din tara care se comporta astfel.

Peste tot unde am fost nu mi-a fost niciodata rusine sa spun ca sunt romanca; ba din contra, am spus-o cu fruntea sus. Cu bucurie. Si am incercat pe cat am putut de bine sa fac cinste tarii mele, sa lupt impotriva conceptiei generale create, cum ca noi, romanii, am fi hoti, criminali si cate si mai cate. Sa iau apararea tarii mele.
Nu vreau sa tin lectii de pariotism ieftin, dar consider ca nu ne apreciem indeajuns patria.
De multe ori mi-a fost dat sa fiu foarte placut impresionata de oameni straini, de diverse nationalitati, care tresareau entuziasmati la auzul faptului ca sunt romanca. Care sa imi replice imediat un "buna ziua" stalcit, veseli nevoie mare. Sau care sa enumere Constanta, Timisoara, Bucuresti. Am fost surprinsa sa intalnesc francezi care ne-au vizitat tara si mi-au povestit cat de mult au iubit ceea ce au vazut acolo, sau de cat de mult au admirat cultura noastra, caldura si ospitalitatea oamenilor.
"Tatal adoptiv" din familia la care stau are in casa lui, alaturi de tablouri si alte lucruri decorative de arta incredibil de scumpe un vas romanesc decorat si un ou incondeiat primite de la un asociat roman. Si e mandru de ele.

Gogosica imi povestea cum saptamana trecuta a descoperit ca la facultatea la care invata ea preda o profesoara romanca si a intrat entuziasmata in vorba cu ea, dar ca a fost trista sa vada cum aceasta o trateaza in scarba, destul de rece, intr-o idee de genul "si ce cauti tu aici, la Paris?". Ca la cateva ore dupa, un profesor nou englez, sa se arate foarte incantat de faptul ca va avea o romanca in clasa, laudand generatiile anterioare, spunand ca toti romanii pe care i-a cunoscut au fost foarte constiinciosi, muncitori si inteligenti.

Eu am fost oprita pe strada de un batranel francez, care si-a dat seama ca sunt romanca dupa faptul ca pe ghidul meu era scris Franta cu diacritice. A stiut sa imi spuna "salut" si mi-a povestit ca a avut un prieten in Constanta. La plecare mi-a mai facut surpriza sa spuna "la revedere".

Copii de care am grija ma roaga mereu sa le traduc in romana unele cuvinte. Si o fac cu drag; ii invat cu entuziasm "buna ziua", "noapte buna", "te iubesc".
Strainii spun ca le place cum se aude limba nostra, ca pare moale, dulce, incanta auzul.
Cunosc o gramada de straini care isi doresc sa viziteze Romania, sau care cunosc romani pe care ii apreciaza.
Cum poti sa nu iti iubesti tara??
Inteleg sa pleci pentru o viata mai buna, dar ce suflet trebuie sa ai sa iti renegi originile, doar pentru o alta tara care nu iti ofera nimic altceva decat mai multi bani? Care doar te tolereaza, nu te accepta complet.
Cum sa nu iubesti Romania?